,,N-u” mai scriem corect

Oriunde arunci o privire îţi sare în ochi multitudinea de cratime şi de litere în plus din cuvinte, de la subtitrările filmelor până la articolele din ziare. Există o epidemie de cratime şi de litere în exprimarea românilor de astăzi. Dacă până acum la modă erau cât mai mulţi de ,,k”, de ,,w” şi de ,,y” nu numai în nume proprii, ci în cât mai multe cuvinte posibil (că devine molipsitor la un moment dat), astăzi dai peste tot felul de bizarerii şi de abordări cel puţin excentrice ale ortografiei, care se pare că a devenit, dintr-o dată, ambiguă şi deschisă interpretării (!).

Acest fenomen a început probabil cu acea limită de caractere impusă de primele telefoane mobile din cauza căreia mai ,,economiseam” nişte litere, chestiune care ar putea explica şi limbajul eliptic pe care îl folosim în tot ceea ce înseamnă şi cuprinde internetul, prin acea lege a efortului minim, dar este de-a dreptul halucinant cât de creativi sunt cei care scriu ,,frumoas-o’’ (evident, fără semnul exclamării, că de la Avangardă încoace am abolit şi semnele de punctuaţie, dar asta e altă problemă), iar cei care scriu ,,face-m” sau ,,a-m” merită studiaţi cu echipe speciale, pentru că sunt fenomenali, adică speciali, până la punctul în care mai speciali de atât nu se poate, pur si simplu. Şi n-am înţeles în ce fel ajută la o comunicare mai rapidă, adică mai eficientă, astfel de manifestări lingvistice.

Dar cu ceiiii care scriiiiu cam aşaaa cum rămâne? Ce valoare artistică, pe care muritorii de rând n-o pot pătrunde cu minţile lor înguste, se ascunde în spatele acestei abordări extravagante a ortografiei româneşti? Răspunsul ne va uimi… sau nu.

Mara ILIE