Gânduri pe un bob de orez

M-au fascinat aproape pâna la obsesie lucrurile mărunte, lucrurile simple din viaţa noastră, cele care SUNT viaţa noastră. Nu prea le luăm în seamă, nu le considerăm demne de atenţia noastră  imediată şi de o consideraţie profundă. O atingere, o privire, o cină cu familia sau prietenii, o îmbrăţişare, o floare în vaza de pe noptieră, copiii jucându-se în preajmă. Atât de multe, atât de multe, aparent banale. Orele, secundele pe care le inhalăm inconştient, nerecunoscători, veşnic nemulţumiţi, cu mintea la ceea ce nu avem. Slăbiciune în forţă şi forţă în slăbiciune. Durere şi bucurie. Dragoste şi ură. Moarte şi viaţă. Moarte şi iubire?

Dacă ne-ar întreba cineva, probabil ne-am aduce aminte de slăbiciune, de durere, de ură şi de moarte. Şi restul? Cei mai mulţi considerăm restul un dat, ceva ce merităm, ceva ce trebuie să vină în mod obligatoriu cu viaţa, un fel de efect imediat al naşterii însăşi. Slăbiciunea, durerea, ura şi moartea par să fie doar întreruperi neplăcute sau tragice ale cursului existenţial,  ceva ce trebuie să îndurăm, ceva ce trebuie să producă respingere şi nu înţelegere, nicidecum învăţare. Poate că adevărul se ascunde în răsturnatul acestui fapt. Poate că aici este un iad, un haos de valori şi non-valori, tentaţie şi virtute amestecate, contopite şi topite, o oglindă distorsionată a sinelui sau doar o iluzie a minţii prinsă între material şi transcedental, între aici şi acolo, între înger şi demon,iadul iluziei, al slăbiciunii şi durerii, al urii şi morţii, unde doar iubirea şi bucuria, puterea şi viaţa sunt întreruperi ale cursului firesc al lucrurilor. Întreruperi pe care trebuie să le preţuim chiar dacă în comparaţie cu moartea sau durerea par să reprezinte un univers miniatural pictat pe un bob de orez.

Micile momente de slăbiciune, micile momente de durere, măruntele momente de ură. Sună ciudat, nu? Un moment de durere nu poate fi mărunt, cu atât mai puţin inevitabilul moment al trecerii în nefiinţă. Se pare însă că în logica noastră doar bucuriile sunt mărunte, la fel şi momentele de iubire, de biruinţă şi de viaţă. Ce e viaţa dacă nu un scurt moment, perfect în sine însuşi, atât de subtil încât nu vedem decât suferinţa şi moartea, atât de frumos încât e natural şi pe care îl irosim încercând să scăpăm de marile suferinţe, de marile slăbiciuni şi de necuprinsa moarte.

Ada Cocoş