Vino să respiri viaţă

Vino să respiri viaţă de pe buzele mele verzi ca bradul dopat cu plasticul suferinţei a clipelor albe şi fugărite de fumul pasiv al cotidianului activ ca vulturul dimineţii îngheţat pe piscuri uitate de timp şi de lumina laşă a zilei de mult apusă peste sufletul înecat în pădurea mută şi dură cucerită de pârâiaşe obtuze ca stânca indiferenţei omului contemporan faţă de eul antic şi captiv între gratiile conştiinţei lui şi vegheată din lumea paralelă ascunsă de întunericul scântei divine din el; acum el se ascunde între ieri şi poimâine uitat de curcubeul fericirii ştirbe ca o babă păcălită de bumerangul oxigenat din balonul ei limitat de paşii cei mai îndepărtaţi ai trecutului gri şi conturat în poze îngălbenite de bătrâneţea ascuţită ca un viciu şi îndemânatic ca un călău francez căzut în istoria îndepărtată de gândurile noastre stropite de praful celor 10 km de autostradă proaspăt albită de golul din stomacul românului aţipit pe curaj şi înţepenit pe indiferenţa ucigaşă a uitării de noi.

Alin Constantin CIOINEAG