-         Domnule Mugur Andronic, ce ne puteţi spune despre premiul obţinut la cel mai înalt for ştiinţific al României, Academia Română ?
-         Academia Română are nobilul obicei ca anual să premieze cele mai importante contribuţii scrise la dezvoltarea cercetării ştiinţifice din România. După trecerea a doi ani de la publicarea respectivelor cărţi, timp care se consideră suficient pentru receptarea şi recenzarea în lumea ştiinţifică a acestor contribuţii, în urma analizării a două comisii academice succesive se ajunge şi la momentul festiv propriu-zis. Dar până atunci, în cazul de faţă, au fost eforturi cumulate de circa şapte ani…

-         Mai concret, despre ce este vorba?
-         Teza de doctorat a fost susţinută cu calificativul „Foarte bine” în 2003 la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi. După care eforturile mele s-au canalizat spre unele îmbunătăţiri ale conţinutului (de peste 700 de pagini) şi spre găsirea posibilităţii de tipărire. Deoarece Complexul Muzeal Bucovina suportase de-a lungul a 15 ani costurile legate de şantierele mele arheologice, de o serie de deplasări de documentare şi de parcurgere a etapelor doctoratului, de pregătire profesională etc., era absolut corect, moral ca eu să ofer spre fructificare, spre publicare teza, iar la rândul său instituţia (căreia îi mulţumesc şi acum) şi fostul director, Ioan Cocuz, să accepte publicarea. „Teritoriul nord-est carpatic în cea de-a doua jumătate a primului mileniu creştin”, a devenit astfel Suplimentul cu numărul IX(2005) al anuarului nostru, carte larg difuzată ulterior pe reţeaua noastră de schimb naţional şi internaţional, practic astăzi fiind epuizată. Ceea ce a fost însă foarte urât în acei ani, după decesul fostului manager, a fost hărţuirea la care am fost supus în scopul renunţării la funcţia pe care am avut-o şi care a avut diverse forme. Îmi amintesc şi acum, parte şi cu emoţii, de nopţile când la mica lampă de birou,  cu storurile trase la fereastră să nu se vadă în stradă, în perioada asigurării interimatului la muzeu, după rezolvarea problemelor uzuale ale instituţiei noastre, lucram la calculator până la epuizare, mult după miezul nopţii. În acea perioadă grea locuiam într-o garsonieră confort redus în Burdujeni şi nu îmi permiteam să iau prea des taxiul noaptea. De aceea adesea dormeam îmbrăcat direct pe mocheta podelei biroului meu, ca să nu afle cei câţiva (dar redutabili) duşmani personali…Şi în cele din urmă au aflat…Rezultatul? Alături de încă câteva făcături, în memoriile semnate - cum s-a demonstrat ulterior, numai în nume personal - de fostul lider sindical şi înaintate la Consiliul Judeţean şi Prefectură, se incrimina şi aspectul legat de sacrificiile deosebite pe care le-am făcut la care m-am referit mai sus.

-         În sfârşit, care credeţi că au fost atuurile cărţii Dvs.?
-         Încerc să fiu foarte scurt, înşiruind-după modesta mea părere- unele considerente: am fost la data respectivă primul arheolog din România care a avut efectiv în arealul de studiu regiuni din fosta URSS (reg. Cernăuţi/Ucraina şi jumătatea nordică a Republicii Moldova), cartea putând face astfel joncţiunea dintre fosta istoriografie sovietică şi cea românească; perioada formării poporului român este de importanţă excepţională pentru istoria noastră naţională; este perioada cu cel mai încărcat balast de falsificare şi politizare (inclusiv la noi); lucrarea a prezentat un bagaj informaţional deosebit de bogat şi complex (cel puţin 25-30% din bibliografie este în rusă şi ucraineană!); aici au  fost fructificate şi o serie de săpături arheologice inedite; documentarea s-a făcut în modul cel mai responsabil, inclusiv prin deplasări în străinătate, la Viena, Augsburg (bursă de studii), Chişinău şi Cerăuţi; şi nu în ultimul rând probabil şi o abordare mai realistă a problematicii, faţă de anii vechii dictaturi…

-Alte proiecte?
- În primul rând trebuie să menţionez că dedic acest rezultat de excepţie (căci funcţiile administrative sunt efemere), invidiei şi supărării pe care le vor suporta cei câţiva duşmani personali din instituţia noastră (ca şi doi-trei din presa suceveană). Tuturor le urez „La Mulţi Ani”, căci au darul divin de a-mi canaliza eforturile spre noi realizări de excepţie (mai discutăm în 2008!). Şi în rest, ancheta internă de la muzeu, legată de un articol de scandal din ultimele luni, nu a demonstrat veridicitatea acuzelor aduse mie de individa respectivă… Concluzia o ştie toată lumea: ”Nu mor caii, când vor câinii!”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un sucevean a obţinut premiul Academiei Române: prof. dr. Mugur Andronic.

Comentarii