Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
În atelierul de pe strada Cernăuţi, în care sculptorul Mircea Dăneasă a finalizat în aceste zile cea de-a treia etapă de execuţie (la scara 1/1) a Monumentului eroilor şi martirilor Bucovinei, am avut prilejul să-l întâlnesc pe sculptorul Ion Mândrescu, un artist plastic pe care sucevenii ar trebui să-l „curteze” nu doar pentru că este un fiu al Mihoveniului, ci şi pentru faptul că este unul dintre puţinii sculptori români care a reuşit să încheie un contract pe termen lung cu o galerie pariziană. Ion Mândrescu (un sculptor care are lucrări în colecţii din mai multe ţări europene), autorul piesei de bronz intitulate „Omul, spaţiul, timpul”, pe care statul român a achiziţionat-o şi a donat-o Consiliului Europei de la Strasbourg, a avut amabilitatea de a răspunde câtorva întrebări menite să sublinieze atât efortul artistic pentru realizarea unui monument de for public, cât şi să contureze, prin câteva tuşe, statutul artistului contemporan.
„Lucrarea este foarte expresivă”
Dle Mândrescu, între Paris şi Suceava e cale lungă, dar iată că şi aici se lucrează şi, pentru că ne-am întâlnit în atelierul în aer liber, atelierul estival al lui Mircea Dăneasă, e musai să vă întreb: Cum vi se pare că rezolvă plastic acest monument?
În primul rând excludeţi distanţa asta, între Paris şi Suceava, sunt născut aici, trăiesc aici, fac sculptură aici, iar Mircea Dăneasă este prietenul meu şi am venit să-l văd. Sunt surprins de ceea ce găsesc şi, sincer vă spun, nu mă aşteptam. Lucrarea este foarte expresivă, foarte plastică, are tridimensionalitate, are tot ce-i trebuie unei sculpturi şi văd că este deja rezolvată, iar, odată finalizată şi instalată, lucrarea va avea şi mai multă expresivitate şi va trăi intens în spaţiul în care va fi amplasată.
Denumirea iniţială, de atelier şi de expoziţie, era “Bucovina înaripată”; lucrarea este o reprezentare simbolică a eroismului şi va fi ridicată în spaţiul public, ca Monument al eroilor şi martirilor Bucovinei, având ca loc de amplasament Piaţa “22 Decembrie” din centrul municipiului. Cum credeţi că va „rezona” cu spaţiul ambiental?
Este o lucrare modernă. Arhitectura de acolo este de asemenea modernă şi cred că lucrarea va intra într-o relaţie bună cu spaţiul în care urmează să fie amplasată. Se va integra bine, iar sucevenii, cu siguranţă, o vor respecta şi o vor iubi.
„Arta e făcută pentru cei care o iubesc”
Dar sculptorul Ion Mândrescu ce face în momentul de faţă, cu ce se ocupă, ce proiecte are?
Poate că ar fi bine să treceţi pe la atelierul meu. Lucrările mai întâi trebuie văzute şi apoi comentate. Eu, cel puţin, nu pot să vorbesc în lipsa lor despre mine însumi. Pot să vorbesc doar în măsura în care mă aflu în faţa lucrărilor şi atunci v-aş putea spune mai multe, de pildă de la ce m-a determinat să aleg o anumită temă, până la cum am realizat lucrarea respectivă…
Dar despre arta monumentală, arta de for public din România, ce-mi puteţi spune?
Este o temă care, cel puţin în acest moment, nu mă mai preocupă. Nu lucrez la dimensiune monumentală, pentru că asta presupune să ai şi un comanditar serios, prefer să să lucrez ceea ce doresc eu şi să-mi prezint lucrările acolo unde oamenii mă înţeleg şi-mi percep rosturile. Sculptura se face cu bani şi cu bani foarte mulţi; arta e făcută pentru cei care o iubesc, dar cei care susţin că o iubesc trebuie să aibă şi bani. Arta mare se face cu bani.
Dar nu aţi avut comenzi publice, nu aţi participat la concursuri?
Am avut nişte experienţe dar probabil că eram prea tânăr, eram neiniţiat pentru acele momente; n-a ieşit bine, am mai aflat apoi şi ceea ce se întâmplă uneori în spatele unor asemenea concursuri şi m-am retras din acest gen de competiţii…Se poate trăi independent de comanda socială şi o lucrare, chiar de dimensiuni mici, poate fi la fel de monumentală ca şi una de dimensiuni mari. Nu dimensiunea conferă valoare lucrării.
„Cei care investesc speră că îşi vor scoate banii”
Există o piaţă în România pentru lucrările de sculptură?
Există şi o piaţă, dar există şi o mare confuzie pentru că, în general, cei care investesc în lucrări nu o fac pentru că înţeleg şi iubesc arta, ci pentru că speră că îşi vor scoate banii; aceasta e mentalitatea, nu neapărat pentru că le place artistul sau tema. Sigur că există şi o categorie restrânsă, limitată de oameni care investesc pentru că într-adevăr au încredere în unii dintre noi, dar cei care investesc, şi aici s-ar putea să fiu subiectiv, sunt şi cei care hotărăsc ce este bun atunci când cumpără. Nu ştiu dacă la ora actuală critica poate să influenţeze, dacă mai este atât de determinantă ca în perioada comunistă, dar am exemple în care criticul, chiar dacă este avizat, s-a întâmplat să dea greş în aprecieri. Există foarte mult subiectivism în apreciere.
Am început discuţia despre Mircea Dăneasă şi vă propun să încheiam tot cu el. Ce i-aţi sugera sau ce i-aţi recomanda, amical, cu privire la această lucrare?
Sincer, a început o treabă măreaţă şi trebuie să o finalizeze. Efortul se vede că este formidabil, e nevoie însă de susţinere financiară, pentru că, aşa cum spuneam, arta este un lucru care se face cu bani iar comanditarul este cel care trebuie să-l susţină şi să finanţeze realizarea şi împlinirea lucrării.
