Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 26 oct 2007 - Anul XII, nr. 252 (3627)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Sfaturi

Un deodorant pentru fiecare

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Orice femeie îşi doreşte să fie în formă pe parcursul întregii zile. Pentru a se simţi frumoase şi sigure pe ele, doamnele au nevoie de un deodorant în care să poată avea încredere, indiferent de situaţie.

Doamnele care fac sport au nevoie de prospeţime imediată. Cele cu pielea sensibilă necesită un maxim de delicateţe, iar cele care abia s-au epilat au nevoie de un produs care să prevină iritaţiile. Pentru cele care stau mult timp afară este ideal un deodorant cu protecţie de lungă durată. Aşadar, exigenţele unei femei sunt multe, iar alegerea deodorantului potrivit nu este un lucru tocmai uşor. Fiecare doamnă trebuie să ţină cont de propriul corp şi de stilul de viaţă atunci când optează pentru un produs împotriva transpiraţiei.

Pentru transpiraţia excesivă

Transpiraţia excesivă nu poate fi considerată o chestiune medicală, însă este bine să consultaţi un medic dermatolog în cazul în care aveţi o problemă de acest fel. Pentru a combate excesul de transpiraţie, folosiţi un deodorant care să reducă dimensiunea porilor, fără însă a exagera. Un astfel de produs poate duce la astuparea porilor şi la infiltrarea germenilor. O alternativă pentru excesul de sudoare o reprezintă deodorantele ce conţin talc, care au o mare putere absorbantă.
Se ştie deja că în cazul doamnelor aflate la menopauză transpiraţia este o problemă. Încep să transpire fără motiv, chiar dacă temperatura nu este foarte ridicată şi nici nu au depus efort. De vină este dezechilibrul hormonal, provocat de înaintarea în vârstă.

Uneori, şi situaţiile tensionate, cum ar fi momentele de dinaintea unui examen sau interviu, provoacă anumitor persoane o transpiraţie excesivă. Motivul în acest caz îl reprezintă excesul de adrenalină, un hormon care face să crească nivelul de sudoare. Pentru cei care transpiră din senin, ideale sunt produsele specifice pentru corp, mâini sau picioare, pe bază de clorhidrat de aluminiu, care limitează excesul de transpiraţie. Acestea absorb rapid transpiraţia şi lasă pielea uscată. În plus, pentru a elimina definitiv astfel de situaţii neplăcute, trebuie să aveţi mare grijă şi la alimentaţie. Trebuie eliminate băuturile alcoolice, sarea şi preparatele picante.

Împotriva pătării hainelor

Persoanele care transpiră excesiv au de multe ori probleme cu petele care apar pe hainele închise la culoare. „Sudoarea nu conţine numai apă şi săruri, ci şi substanţele lipide prezente pe piele. Dacă sunt multe, acestea lasă urme”, spune medicul dermatolog Magda Belmontesi. „Ideal pentru persoanele care au probleme cu pătatul hainelor închise la culoare este un deodorant care să reducă transpiraţia. Unul care să fie delicat, să nu conţină alcool şi nici parfum, două substanţe iritante, care pot duce la creşterea cantităţii de transpiraţie şi, în consecinţă, la producerea de lipide. În plus, doamnele pot folosi pe sub haine aripioare protectoare din ţesut absorbant. Înainte de la le pune în dreptul axilelor, aripioarele trebuie acoperite cu talc”, a mai spus Belmontesi.

Pielea sensibilă

Persoanele cu pielea sensibilă simt arsuri atunci când folosesc anumite deodorante. În cazul în care nu le utilizează, transpiră mai mult, pielea se înroşeşte şi se irită în câteva minute. În ambele cazuri, este vorba despre persoane cu pielea delicată. Pentru acestea, este recomandat un produs hipoalergic fără alcool, însă nu sub formă de stick sau roll-on. Un sfat în plus pentru cei cu pielea delicată este acela de a nu purta haine negre sau albastre. Se spune că hainele închise la culoare pot provoca iritaţii pe pielea sensibilă.

Pentru doamnele active

Ieşiţi din casă dimineaţa şi vă întoarceţi seara? Sunteţi mereu în mişcare pe parcursul întregii zile şi, în plus, folosiţi şi mijloacele de transport în comun? Obiectivul fiecărei femei este acela de a-şi menţine prospeţimea pentru cel puţin 12 ore pe zi. Persoanele cu o activitate intensă au nevoie de un deodorant cu dublu efect. Pe de o parte hidratant, şi pe de altă parte antibacterian, pentru a combate mirosul neplăcut pe care îl poate provoca transpiraţia. Sunt ideale deodorantele ce conţin farnesol şi fenoxietanol, care combat bacteriile responsabile cu mirosurile neplăcute. În plus, puteţi ţine mereu în geantă un pachet de şerveţele deodorante. Nu irită pielea şi sunt ideale pentru a vă oferi o reîmprospătare chiar şi fără apă.

După depilare

În urma îndepărtării firelor de păr nedorite, pielea rămâne fără primul strat de celule. Din acest motiv, dermatologii sugerează folosirea deodorantului după câteva ore de la depilare. Acesta trebuie să fie unul delicat, pe bază de aloe sau extract de muşeţel, care calmează pielea. Puteţi, de asemenea, să puneţi în zona axilei un şerveţel în care aţi introdus câteva cuburi de gheaţă. Astfel, dezinflamaţi zona şi puteţi folosi deodorantul fără nici un fel de risc.

În sala de sport

Pentru a evita situaţiile stânjenitoare, înainte de a intra în sală, spălaţi-vă axilele şi aplicaţi un deodorant fluid sau gel. Aplicarea acestuia pe pielea nespălată nu serveşte la nimic, în schimb, poate provoca iritaţii.
Transpiraţia excesivă poate fi controlată şi folosind un deodorant natural: decoctul de salvie. Acesta se prepară prin fierberea unui mănunchi de salvie în apă timp de cinci minute şi poate fi aplicat fie cu ajutorul unor tampoane din bumbac, fie poate fi pulverizat.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un deodorant pentru fiecare.
 Vizualizări articol: 556 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Un deodorant pentru fiecare0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei