Gabriel MANȚĂ

Am folosit cândva expresia ”mentalitate de exceptați”, referindu-mă la sportivii care se așteaptă mereu să li se ridice statui, să fie adulați, gâdilați în amorul propriu. Ba uneori chiar să fie răsplătiți cu câte un teren, o bază, un hotel. Între aceștia din urmă, materialiștii, nu se numără și Gică Hagi, care și-a pus la bătaie propriii bani pentru a realiza ceva ce nu era posibil din postura de angajat. Cariera de jucător a lui Hagi e mai presus de orice discuție, cea de antrenor e evaluată cu unități de măsură diferite. Eu zic că e rezonabilă. N-o fi obținut el rezultate răsunătoare în afara României, fie că vorbim de activitatea la cluburi din afară, fie că ne referim la evoluția Viitorului în cupele europene, dar să iei un titlu de campion cu un club înființat de câțiva ani e o performanță, oricum ai suci-o. Alții, destui, au ocupat postul de selecționer fără să fi fost campioni ai României. Iar dacă adăugăm și efervescența creată la toate nivelurile de juniori, unde Viitorul are o stivă de titluri naționale, plus jucători selecționați pe la toate naționalele, Hagi ar putea fi cât se poate de îndreptățit să aspire la postul de selecționer al României. La fel se consideră și el, suficient de mult încât să intre în direct într-o emisiune de televiziune și să conteste vehement evaluarea făcută de Gazeta Sporturilor. A fost evident că el nu înțelesese criteriile, inclusiv pentru jurnaliștii din platou. Reacția lui s-a datorat fix acestei mentalități de exceptat. Culmea, ulterior Burleanu îl ofertează, iar Hagi... refuză! După ce perorase că e nevoie de un proiect pe termen lung, iată că alt proiect îl împiedică să se bage, ăla de la Farul... Hagi, ca personalitate din categoria exceptaților, nu realizează că îi lipsește simțul ridicolului. Știți cum s-ar putea rezuma această dramoletă? Că ne putem gândi la un nou selecționer doar după ce refuză Hagi!

Și, ca piesa să frizeze absurdul, apare și editorialul unui dușman neîmpăcat al lui Burleanu, Ioanițoaia, care îl scoate pe președintele FRF vinovat de postura în care s-a pus Hagi. Cică știa că Hagi o să-l refuze și de-aia l-a ofertat! Deci dacă Hagi zicea DA, ăla începea să râdă și să spună c-a glumit! Noroc cu Ioanițoaia că l-a citit pe Burleanu care l-a citit pe Hagi. Dar știți ce mă consolează? Că eu l-am citit pe Ioanițoaia, iar dumneavoastră – pe mine!