Gabriel MANȚĂ

După încheierea tenisului olimpic, ne aflăm în fața unui nou caz de sportiv care a cedat complet în fața presiunii. Năucitor e că în cauză se află Djokovic! Chiar și înainte de Olimpiadă, la Roland Garros și Wimbledon, ne-a servit în unele meciuri niște urlete din afara umanului. Presiunea autoimpusă exista, era acolo, dar cât timp câștiga, părea capabil s-o gestioneze. Era Djokovic. Testat, ieșea mereu la suprafață. Numai că, iată, presiunea sapă și în cei aparent indestructibili. Câștigi, câștigi, până nu mai câștigi. Iar atunci se cade de sus de tot. Știți că am brodat într-un articol pe tema ambiției sale de a fi unic în sportul pe care deja l-a marcat. Golden Slam, Super Slam. După tragerea la sorți am aruncat o privire pe traseul său. Până la Zverev, în semifinală, trebuia să defileze. Apoi ar fi urmat Tsitsipas. La 2 din 3 seturi puteau apărea probleme, cu condiția să ajungă și pretendenții la întâlnire. După primul tur, l-am mai adăugat și pe Nishikori ca potențial pericol. Japonezul îl bătuse fără drept de apel pe Rublev și mi-am dat seama că era adaptat perfect la terenul rapid, doar acolo făcuse pregătirea. Părea gata să treacă prin orice pentru a aduce Japoniei o medalie. Kei a avansat fără probleme până la sfertul cu Djokovic, unde a jucat bine, cât se putea de bine, dar liderul mondial i-a pus ca nimeni altul în evidență eterna vulnerabilitate pe serviciu. Se poate spune că l-a demontat piesă cu piesă, încheind setul secund cu 6-0! Și a venit semifinala cu Zverev (Tsitsipas eșuase pe parcurs, finala ar fi fost adjudecată indiferent de adversarul de pe partea cealaltă de tablou, după cum s-a și văzut a doua zi). Ce a fost diferit aici? Că Zverev nu l-a întâlnit în finală, unde poate fi și el surpat de emoții, vezi finala US Open contra lui Thiem. Acum, germanul a refuzat să se dea la o parte mental, a rezistat în meci până a accesat ”zona”. Djokovic a simțit și n-a mai găsit puterea să ducă trena cât să inducă o îndoială. Dimpotrivă, a luat-o la vale. Și nu s-a oprit nici a doua zi, cu Careno Busta, care avea exact ce-i lipsea lui Nole, liniște. Au zburat rachete, s-au prăbușit rachete. Iar apoi retragerea din finala mică de dublu mixt. Și tocmai ce declarase cu vreo două zile înainte că presiunea e un privilegiu...