Doru POPOVICI

Alaltăieri, ceea ce aşteptam să fie un triumf în pas alergător, dată fiind prestaţia celor două echipe cu exact o săptămână mai înainte, s-a transformat într-un nou episod de suferinţă, cu draci, cu migrenă, cu înjurături. La Cluj, în meciul încheiat cu 3-1, diferenţa dintre cele două fusese cosmică, aşa că în mod logic mă gândeam la alte goluri şi implicit la spectacol. Când colo, ce ne fu dat să vedem? O bandă de apatici, aparent insolaţi, lipsiţi de orice urmă de chef de muncă, aşteptând în letargie totală finalul unui meci care să le consfinţească superioritatea şi implicit calificarea într-un alt tur preliminar... în care deja era calificată la acea oră următoarea noastră adversară, ditamai campioană... Gibraltarului! Am văzut nu o echipă de fotbal, ci o gaşcă de băieţi parcă ieşiţi la o dezmorţealădupă o beţie monstru, în care absolut nimeni nu părea dispus la efort. Daaa, e cald, e vară, e valul african, e... multe! Numai fotbal nu e. La noi, zic, fiindcă la ăilalţi, atât cât puteau ei să arate, era. Şi înainte de orice, era muncă, era dăruire, era dorinţă. De la Arlauskis, care aţipise în poartă când a luat golul ăla cu capul, de pe la 11 metri, şi până la Deac, "cel mai tehnic" şi mai nu ştiu cum dintre fotbaliştii români încă în viaţă (conform grohăielilor comentatorilor care, şi alaltăieri, au văzut alt meci decât am văzut noi, toţi ceilalţi!), care a bătut chiar şi un corner cu măiestria-i cunoscută (!), n-am văzut niciun "ceferist" cu ceva treabă pe acolo. Să fi fost influenţa lui Şumi, care şi el grohăise că nu-l interesează cum, ci doar să se califice!? Na, că i-a împlinit visul UEFA, care a anulat dublarea golului din deplasare... că altfel era deja retrogradat în Conference League! Văzând acest meci oribil, ne vine mai uşor să înţelegem la ce nivel ruşinos suntem, şi de ce am ajuns să ne bucurăm că ne-am calificat în dauna lui... Nimeni, ceea ce ne dă şansa să întâlnim în următorul tur... Gibraltarul!