Doru POPOVICI

Finalaam văzut-o alături de un fan al lui Chelsea şi de unul al Barcelonei. Despre mine ştiţi că indiferent de vremuri ţin cu Real de Madrid, deci e limpede că nu ne interesa pe nici măcar unul dintre noi altceva decât spectacolul propriu-zis. Culmea e că eu şi cu fanul Barcelonei ţineam cu aceeaşi echipă, PSG, în timp ce fiul lui mergea pe mâna Bayern-ului. Eu nici nu puteam avea altă opţiune, din moment ce la PSG jucau doi "madridista", domnii Keylor Navas şi Di Maria, încununaţi cu trofeul suprem continental pe vremea când jucau unde trebuie. Chiar dacă în zilele premergătoare finalei, parcă mai degrabă ţineam cu Bayern. Date fiind antecedentele de dată recentă ale combatantelor, presupun că majoritatea iubitorilor de fotbal se aştepta la un meci cu goluri multe, cu un 3-2 sau 4-3 pentru oricare din ele înscris pe tabela la final. N-a fost să fie, din mai multe motive evidente pe întreaga durată a bătăliei. Mai întâi e vorba de lipsa galeriilor, a spectatorilor în general. Goluri multe înseamnă în primul rând spectacol, dar parcă am căzut de acord de mai multă vreme căspectacol fără... spectatori e un nonsens. La asta s-a adăugat miza pusă în joc, pe cele două coordonate ale sale: gloria sportivă, pe de o parte, iar pe de alta, sumele uriaşe cuvenite câştigătoarei, adică nişte zeci de milioane de euro. Să recunoaştem că indiferent cât de mare sportiv ai fi, tot te apasă şi chestia asta. În sfârşit, bătăliile personale pe care destui dintre fotbaliştii din ambele tabere le aveau de dus. Aş începe cu Lewandowski, aflat în plină cursăde depăşire sau măcar de egalare a lui Cristiano Ronaldo la numărul de goluri înscrise într-o singură ediţie a Champions' League. Cu gândul la cele cel puţin două goluri care-i lipseau, Lewa n-a reuşit să înscrie măcar unul, deşi vreo două ocazii mari a avut. Încă mai mari au fost ale lui M'Bappe şi Neymar, fiecare din ei având de demonstrat că el e cea mai mare sculăde pe gazoanele planetei. Obsedaţi de asta, au cam uitat că totuşi prima lor datorie ar fi aia de a împinge obiectul în aţe, ratările lor surclasându-i pe împiedicaţii noştri de uz intern. A fost o finală mai puţin spectaculoasă ori dramatică decât ne-am aşteptat, din ea rămânându-ne în amintire mai degrabă ratările decât realizările.