Doru POPOVICI

Având în vedere că eu sunt născut, educat (ei, cât s-a putut!) şi crescut în ţara asta nu doar prost, ci de-a dreptul cretin făcută, evident că în spiritul în care se acţioneazăîn aceste vremuri de restrişte, mă gândesc şi eu că nu există destule motive pentru care să se impună amenzi exemplare, şi ca atare trebuie reconsiderate şi cele din sport, mai ales în privinţa valorii maxime la care pot (şi trebuie!) să ajungă acestea. Urmărind, după cum v-am informat deja în precedentul meu articol, prima etapă de după "dezgheţ" din primele două ligi din Germania, am constatat că una din acţiunile care se pedepsea cu cartonaş galben aproape de fiecare dată când se înscria un gol a dispărut complet din peisaj. E vorba de scoaterea tricoului şi fluturarea acestuia pe deasupra capului, în apropierea gardului care desparte terenul de joc de galerie. Dacă era vorba de galeria ta, gestul acesta era de obicei însoţit de ducerea mâinii în care nu se afla tricoul către piept, mai exact în zona inimii. Simbolistica era la fel de simplă şi de pătrunzătoare că a maneliştilor, când cântă despre bani ("fără număr"!) şi-şi freacă un braţ cu palma celuilalt, ori a rapper-ilor, care-şi freacă... altceva, tot cu mâna! Ei, acum, că galeriile au dispărut de parcă n-au existat vreodată, ce naiba mânăsă duci, şi unde, ca să arăţi, de exemplu, că eşti "câine până la moarte"!? Aici vin cu prima propunere, bazându-mă pe faptul că galeriile, chiar dacă fizic nu sunt prezente, ele continua să simtă şi să gândească (aşa se zice!) la unison cu sportivii favoriţi, anume că jucătorii ar trebui amendaţi dacă nu duc mâna la piept, pe partea stângă, aidoma preşedintelui Iohannis după ce vorbeşte de ciumaroşie şi îşi aratăiubirea nemăsurată pentru ciuma astălaltă. Am mai văzut, tot în Germania, şi un gest în premieră: smulgerea fanionului de la colţul terenului şi gesticularea cu el, tot către galeria absentă, urmarea firească fiind tot un galben, probabil deoarece obiectul nu se lăsa nici de-al naibii înfipt la loc. Am mai văzut şi jucători pupându-se cape vremuri, şi mă aşteptam să văd arbitrii isterizându-se şi trimiţându-i direct la testare. N-a fost să fie, de unde concluzia că pupatul între băieţi e privit ca un gest perfect normal.