Doru POPOVICI

După ce s-au încheiat meciurile din această lună din preliminariile Campionatului European ediţia 2020, la un calcul strict matematic rezultă că s-au jucat deja 60% din partidele programate. Pentru România, asta înseamnă că deja am jucat 6 din cele 10 meciuri, drept pentru care cred că ne putem risca la nişte concluzii pe baza celor văzute. Mi se pare corect să începem cu ceea ce e de bine, mai ales că nu ocupă cine ştie cât spaţiu! E sigur că avem portari, adică cel puţin doi de nivel maxim posibil, din moment ce unul ne-a salvat literalmente de o ruşine imensă, reuşind să nu primească într-o repriză decât un gol de la Spania care a avut vreo 8 ocazii clare. Celălalt, Ionuţ Radu, care a avut un parcurs excelent la C.E. under 21, nu încape ca titular tocmai din cauza formei ieşite din comun a lui Tătăruşanu. Despre fundaşi nu prea avem ce zice de bine, despre mijlocaşi cam tot aşa, deci mai avem de remarcat doar un atacant, pe numele său Puşcaş, care are tot ce se poate cere unui marcator: tehnică, forţă, viteză, plasament, simţ al porţii. Puşcaş stă extraordinar de bine pe picioare, cu sau fără minge, iar atunci când are ocazia trage fără ezitare, fără să aştepte nu ştiu ce poziţie ideală. Este fără discuţie cel mai bun produs pe acest post de la Florin Răducioiu încoace, având însă şi ceva forţă în plus faţă de acesta. Apărarea a fost alcătuită haotic, din debutanţi timoraţi amestecaţi cu babe complet expirate, produsul final fiind comic la extrem şi în egală măsură tragic. Din nefericire, mijlocul este cam de acelaşi nivel, cu un Stanciu tot mai puţin conectat, cu un Ianis Hagi evident nejucat la clubul său (ce dracu' o fi căutat în Belgia!?) şi cu un Florinel Coman uitat la club de un selecţioner atât de prost, încât pe lângă el şi Daum şi Piţi, lasă-ne!, par de-a dreptul geniali. Da, încă ne putem califica, însă asta presupune victorii pe linie. Şi cum naiba să speri la ele, când te chinui un meci întreg să îi dai amărâtei ăleia de Malta un biet gol?