Gabriel MANȚĂ

Greu se pot găsi lucruri comune la două meciuri precum cele cu Spania și Malta, dar aș prefera să aștept ca ultimul, disputat aseară, să mai îndulcească impresiile deplorabile căpătate de la primul, începând cu acea lipsă elementară de umanitate cu care gruparea aia de analfabeți funcționali, pretinși a fi reprezentativi pentru națiunea română, a murdărit momentul de reculegere dedicat unei copile răpuse de cancer, fiica selecționerului spaniol. De aceste scuze ”ironice” au fost capabili pe Facebook: n-am auzit când a fost menționat numele militarului român mort în Afganistan. Nu degeaba am menționat analfabetismul funcțional, liderii lor nu știu să facă distincție între situații, ca să nu mai spun că ei trag concluzia că dacă moare cineva în Afganistan, atunci acela trebuie să fi fost militar. A fi uniți sub tricolor înseamnă pentru acești simplu mobilați să-i înjure non-stop pe unguri...

Ca să revenim la sport și la ce înseamnă să fii iubitor de sport, m-aș referi la succesul Biancăi Andreescu, fiică de imigranți români. Poate vă amintiți, scriam săptămâna trecută că măcar într-unul dintre cele două turnee, masculin și feminin, se va înregistra o premieră. Iată că pronosticul mi s-a confirmat în cel mai fericit mod, indiferent care va fi fost deznodământul de azi-noapte dintre Nadal și Medvedev. Acum mai puțin de o lună Rafa îl servise rusului o ”lăptăreasă” (set la zero), dar am mai văzut ceva asemănător anul trecut, Thiem fiind tratat la fel de dur la Monte Carlo de spaniol, pentru a-l învinge apoi la Madrid. Două vorbe despre Bianca: a confirmat că are stofă rară, de campioană de drum lung, învingând-o pe Serena la ea acasă, într-un moment în care jocul acesteia părea că o îndreptățește mai mult ca oricând să-și adjudece GS-ul cu numărul 24, căutat cu atâta disperare după revenirea în circuit. Victoria Biancăi chiar a fost memorabilă, vom ști peste ani că a avut set și 5-1 cu minge de meci pe serviciu, fiind întoarsă la 5-5 în mijlocul unui stadion în delir, dar a găsit calea pentru un 7-5 echivalent cu primul său trofeu de Grand Slam. Este normal să rezonăm cu ea, fiecare dintre noi avem rude plecate să-și găsească un rost pe alte meleaguri, iar ea este următoarea generație, cea născută acolo din părinți români, care mai vorbește încă limba română. Și o întrebare retorică la final, pe care cred că și-o pune și Diego Schwartzman: cum e posibil să servească așa cineva cu înălțimea de 1,70 metri?!