Doru POPOVICI

Cele două plecări petrecute în pauza dintre sezoane la Real Madrid au fost mult mai mult decât surprinzătoare. Au fost de-a dreptul uluitoare, năucitoare, ba şi neprevestite de nimic. Au căzut, carevasăzică, din senin. Şi când? Tocmai când cei doi mai sărbătoreau o performanţă cu totul excepţională a clubului lor, ba şi amplificată de realizările personale care îi confirmau pe ambii în pole position pentru noi trofee individuale. Dacă în cazul lui Ronaldo mai exista totuşi o explicaţie plauzibilă a gestului (bătălia cu fiscul spaniol, din care a ieşit niţel păgubit, dar şi cu imaginea niţel mânjită) în privinţa lui Zizou chiar nu am niciuna. Se poate doar bănui un stres ieşit din tiparele comune, o tensiune căreia nu i-a mai făcut faţă, după ce a reuşit să ia de 3 ori la rând trofeul suprem continental, performanţă poate inegalabilă cât va mai există fotbal pe pământ. Ronaldo, însă, cred că s-a supărat ca văcarul pe sat, haiducindu-se doar pentru ca Real Madrid nici nu l-a salvat din ghearele justiţiei spaniole sau ale fiscului (ceea ce e acelaşi lucru) şi nici nu i-a plătit datoria la stat şi amenda penală aferentă. Ca admirator pe veci al lui CR7, sigur că nu mi-a picat bine plecarea lui de la echipa cu care ţin de o viaţă, dar i-am dorit (şi îi doresc încă) să fie iubit la fel de mult la Juventus, acum, sau unde o fi să mai joace în viitor. Cât priveşte situaţia Real-ului, cred că e niţelul diferită de a lui...AC/DC! Acolo, când s-a îmbolnăvit Brian Johnson (înlocuit, sper, temporar doar, de Axl Rose) s-a spus că AC/DC are mai mare nevoie de Brian decât are el de AC/DC. Iar cele petrecute cu grupul au confirmat teoria asta. La Real, lipsa lui CR7 cred că este şansa tuturor celorlalţi de a (re)deveni fotbalişti adevăraţi. Care acum joacă pentru ei, pentru echipă, pentru public, şi nu doar pentru Ronaldo. Iar asta s-a văzut deja, cel mai bine în meciul cu Roma. Un motiv în plus pentru adversari de a se teme. În fond, când nu-i Ronaldo să se dezlănţuie, dac-o fac cei 11 rămaşi e prăpăd.