Doru POPOVICI

Cred că la un sondaj făcut atât printre cunoscători, cât şi în rândul celor care n-au nicio treabă cu sportul, la o întrebare referitoare la cele mai bune 25 de naţiuni în tenisul masculin, rezultatul final n-ar include şi Polonia printre cele 25. Cu toate acestea, Polonia ne-a bătut de ne-a zăpăcit la sfârşitul săptămânii trecute în Cupa Davis, lucru cu atât mai grav cu cât circul s-a desfăşurat în propria noastră bătătură. Cei 4 neisprăviţi care ne-au îmbolnăvit pe noi, fraierii care i-am urmărit pe viu sau la televizor sunt, indiscutabil, cei mai buni pe care îi putea aduna Federaţia Română de Tenis, la rândul ei condusă de cel mai bun dintre candidaţii de la ultimele alegeri: George Cosac. E drept că n-au mai fost şi alţi candidaţi, însă asta nu-i diminuează cu nimic meritele personale. Vorbesc de cele de manager, că alea de tenisman sunt mai greu de depistat, arhivele şi statisticile ocupându-se, de regulă, doar de cei mai buni 10.000 de tenismani din lume! Aşadar, cu eforturi evidente, dl Cosac i-a repatriat temporar pe domnii Copil, Ungur, Tecău şi Mergea, spre a da piept cu temuţii tenismeni polonezi Hubert Hurkacz şi Kamil Majchrzak, pe care dacă reuşiţi măcar să-i pronunţaţi corect înseamnă că deja aţi repurtat o victorie de palmares contra limbii poloneze. Vă aduc la cunoştinţă în mod respectuos că în nemărginitul meu cretinism am urmărit integral panarama de meci până în momentul final, fiindcă, lucrul naibii, s-a jucat integral, adică până împiedicaţii ăia din Polonia i-au bătut cu 3-2 pe împiedicaţii ăştilalţi. Dincolo de orice discuţie, polonezii au fost mai buni de la cap la coadă, chiar şi în meciurile pierdute, unul la simplu, în prima zi, şi cel de dublu. Altfel spus, ai noştri au fost de rahat chiar şi când au câştigat, asta petrecându-se mai degrabă din întâmplare şi nicidecum datorită vreunei superiorităţi în  vreun moment sau la vreun capitol. Nu-mi aduc aminte să fi văzut în ultimii aproape 50 de ani echipa României jucând în halul ăsta, nici măcar în vremurile de oarecum veselă amintire când pe teren se afla Hănescu. Şi care, privit în comparaţie cu rataţii ăştia de azi, pare un fel de Federer!