Gabriel MANȚĂ

Am încheiat cu fotbalul autohton până în februarie. Au fost 22 de etape din sezonul regulat, suficient de multe pentru unele concluzii. Una cred că se desprinde: tare slab a fost nivelul valoric! Televiziunile care transmit sărăciile astea de meciuri fac tam-tam în jurul lor, iar Gigi Becali e din nou nelipsit de pe site-urile de profil, numele său fiind menţionat în câte 4-5 titluri. În acest timp, majoritatea cluburilor trag targa pe uscat. Tot ce e sub podium e de vânzare. Noroc cu miza accesului în play-off, altfel era tristeţe mare, se juca în virtutea inerţiei. Practic, schimbarea sistemului de desfăşurare a campionatului ar fi cam singura bilă albă a mandatului lui Răzvan Burleanu la FRF. Numai că acest lucru nu rezolvă problema de fond, lipsa de valoare. Nu numai la nivelul jucătorilor români, ci şi la cei aduşi de aiurea: imaginaţi-vă că singurul jucător dat de campionatul nostru la Mondialele din Rusia este portarul lui Dinamo, un panamez, deci oricum o prezenţă exotică, norocoasă! Nici echipele de pe podium, cu care teoretic defilăm, nu reprezintă vreo lumină. CFR Cluj a încheiat anul cu o înfrângere, tocmai pentru că s-a dus să nu piardă la Craiova, tipic Dan Petrescu, ale cărui manifestări pe bancă ţin de psihiatrie. Şi FCSB cochetează cu această ramură a medicinii, doar că aici reacţiile vin din mai multe direcţii. Oricum, rezultatul e că mulţi dintre jucătorii aduşi ca mari scule se inhibă sau intră în depresie. Craiova pare singura echipă mai prizabilă, poate şi datorită italianului Mangia, dar dă impresia că n-a ieşit încă din juniorat, nu numai prin prisma taliei, ci şi a moralului fragil. Oltenii au risipit destule puncte în meciuri pe care le-au controlat, ultimul fiind cel de la Mediaş, când au ratat penalty pe final, aşa că pentru ei înjumătăţirea punctelor ar putea însemna un nou start. Pentru restul echipelor ar fi de ajuns câte o propoziţie laconică, îmi propun să fac asta într-unul din articolele viitoare.