Doru POPOVICI

Poimâine, de 1 Mai, Ziua Internaţională a Oamenilor Muncii (după cum era numită în vremurile de demult), la Sheffield au loc ultimele două sesiuni ale finalei Campionatului Mondial de Snooker, în care, după cum se arată lucrurile la ora la care scriu eu acest articol, urmează a se întâlni Mark Selby, actualul deţinător al titlului, şi John Higgins, fost multiplu campion mondial, jegul ăla penal care a pus botul acum câţiva ani la pseudomita oferită în avion de nişte jurnalişti britanici (de la aceeaşi publicaţie care l-a băgat în pârnaie şi pe europarlamentarul Adrian Severin, cam pentru aceleaşi chestii) pentru a ceda nu mult, ci câte un singur frame în faţa unor outsideri, în timpul unui turneu de la Kiev. Evident, totul era o invenţie de presă, dar Higgins s-a lăcomit la ipotetică şpagă de vreo 300.000 de euro, fiind înregistrat, dat apoi în fapt şi, evident, suspendat vreo 6 luni de Federaţia Internaţională de Snooker. De atunci încoace, şi sunt vreo 7 ani, de câte ori îl văd pe Higgins, mi se face greaţă. La data întâmplării, porcovanul era pe locul 1 în clasamentul mondial şi avea deja câştigate din snooker ceva mai mult de 5 milioane de lire sterline. Aşadar, îmi doresc de fiecare dată să-l văd nu doar pierzând, ci şi umilit. Numai că este totuşi un mare jucător, capabil oricând de revenire, de la orice scor, în faţa oricărui adversar. În semifinala cu Barry Hawkins, după prima repriză, conduce cu 5-3, după ce a avut chiar 4-0, şi mi-e greu să cred că Barry îl poate deranja. Dincolo, între Mark Selby, care nu mi-a fost tare drag niciodată, şi "dl profesor" Ding Junhui, doar n-o să ţin cu chinezoiul! Aşa că rămâne să-l susţin pe Mark şi în semifinala, şi în finală, când sper să-l bată pe Higgins cu 18-0. Păcat însă că Ronnie a pierdut în sferturi în faţa lui Ding, care n-a excelat, dar a avut parcă mai multă baftă. Desigur, Ronnie a pierdut în primul rând pe mâna lui, încercând şi acum câteva lovituri fanteziste. Păcat.