Gabriel MANȚĂ

Crudă fu soarta nefericitului Vasile Turcu, de-aia nu trebuie invidiat nimeni pe lumea asta doar pentru că are ce lipsește altora. O fi un clișeu faptul că fiecare tânjește după ce n-are, însă a devenit clișeu pentru că este adevărat, vine de undeva de dincolo de noi. Ferice de cei puțini care s-au împlinit cu ceea ce le-a fost dat, mult sau puțin. Vasile Turcu a fost sărac, a fost bogat, apoi n-a mai știut să fie din nou sărac. Eu asta deduc din simpluțul lui profil psihologic. Lumea a aflat de el când a devenit acționar la Dinamo, prilej să-și etaleze belșugul și să guste viața de vedetă. Asta însemnau pentru el zecile de microfoane care-l înconjurau când ieșea de la meciuri sau invitațiile pe la diverse emisiuni. Spunea prostioare și la un moment dat mai-șmecherii i-au scurtat macaroana pe motiv că făcea Dinamo de râs. Dar banii lui au fost buni. Măcar el n-a căpușat clubul ca alde Borcea. Până când s-a prins că era fraierul de serviciu, i s-au topit câteva milioane bune de euro. Ce bine i-ar fi prins acum! În anii din urmă, Vasile Turcu a scăpătat pentru că oamenii de afaceri de tipul lui ar trebui să se numească oameni de afaceri cu statul. Când n-a mai putut să facă pe combinatorul cu cei care gestionează banul public, ”din cauză de anticorupție”, afaceristul a trebuit să supraviețuiască din piața liberă. Iar aici, peste domeniul său s-a abătut cel mai tare criza. Perioadele astea de recesiune seamănă destul de bine cu perioadele de extincție din vremea dinozaurilor: ăștia micii au cele mai mari șanse să iasă la liman. Desigur, pentru o decizie atât de drastică s-or mai fi suprapus și altele. Să sperăm că are zile și scapă, că altă valoare au lucrurile după o experiență ca asta. Mi-ar fi plăcut ca jucătorii dinamoviști sau măcar oficialii să-i fi dedicat victoria cu Steaua, de miercuri seară, lui Vasile Turcu. Poate unii au făcut-o și n-am aflat eu, meciul și declarațiile ulterioare fiind acoperite de mai multe posturi. Măcar atâta lucru merita și omul ăla cufundat în el însuși pe un pat de spital, lângă un stadion lipsit (și el!) de orice urmă a gloriei de odinioară.