Doru POPOVICI

Vă amintiţi, cred, campania aia de dinaintea plecării noastre spre a ne face din nou de râs la un turneu final, derulată sub genericul "Eu sunt 12", ideea fiind că publicul este cel de-al 12-lea jucător, tocmai ăla care dă aripi echipei şi rezolvă ceea ce ăilalţi 11 din teren n-ar fi fost în stare altfel. E drept că, în ceea ce priveşte echipa României, să fi fost în teren toţi ăia din tribună şi tot n-ar fi putut suplini lipsa totală a fotbalului. Am urmărit alaltăieri seară transmisia live a morţii caprei. Ca să înţelegeţi exact ce sentimente mă încearcă atunci când o văd evoluând, la 4-0 îmi doream să mai ia încă două bucăţi, iar apoi să primească un penalty... pe care, desigur, să-l rateze Piticu'! Doar aşa mulţumirea mi-ar fi fost deplină, dar nu-i nimic, nici 4-0 ăsta nu-i de lepădat. Dincolo de satisfacţia asta, recunosc, meschină, pe întreaga durată a partidei m-am întrebat ce naiba îi poate face pe parizieni să joace în halul ăla: progresele uluitoare ale medicinii franţuzeşti ori al 12-lea jucător? Plecând de la premisa oarecum justificată (şi cu deplină acoperire în faptele de vitejie ale cicliştilor abonaţi la laboratoarele barceloneze) că dacă e să vorbim de doping, atunci tot Spania deţine supremaţia, nu-mi mai rămâne decât să constat că da, publicul e cel care te duce spre marea performanţă. Desigur, cu condiţia ca şi sportivii să aibă ceva predispoziţii. Ajuns aici, mă întreb ce s-ar face superstarurile de la PSG sau Barcelona dacă, printr-o scamatorie, ar fi aduse să joace la Chiajna sau la Turnu Severin, în faţa unui număr de 4 (patru) spectatori, atâţia câţi s-au înregistrat la un meci din prima ligă românească. Erau, adică, "jucătorii" cu numerele de la 12 la 15. Ar mai putea ei, oare, să alerge ca demenţii, să dribleze halucinant, să şuteze ca din tun? Teoretic, da, că doar ar fi aceiaşi oameni, numai că în faţa a 4 spectatori cred mai degrabă îţi vine să-ţi omori mama decât să driblezi un adversar, fie el şi cu piciorul în ghips. Am şi argumente: de curând, numitul Toşca, un jucător absolut oarecare, care la Steaua era unul din teren şi atât, a plecat în Spania, la o echipă rezonabilă. Acolo joacă de parcă toată viaţa lui a fost un superstar, ba chiar i-a eclipsat pe cei care au oficial acest statut. N-o fi, oare, vinovat de jocul oribil de la noi şi jucătorul numărul 12 care se dă mereu accidentat?