Doru POPOVICI

A trecut deja cam un sfert de an de la încheierea uneia dintre cele mai ruşinoase prezenţe ale României în toată istoria Jocurilor Olimpice, iar amărâtele alea de medalii continuă să se împuţineze, din moment ce halterofilului ăluia hoţ tocmai ce i-a fost retrasă aia de bronz, desigur pentru dopaj, că doar n-o fi mai fraier ca Şarapova. Dacă ar fi să găsim şi ceva bun în monumentul ăsta de ruşine, pe lângă aurul câştigat de fetele alea extraordinare la scrimă, atunci trebuie salutată cu profund entuziasm plecarea din fruntea (deşi cred că mai corect ar fi... dosul!) Comitetului Olimpic Român a neisprăvitului care l-a condus în ultimii câţiva ani, numitul Alin Petrache, care nici ca rugbist nu-mi aduc aminte să fi fost vreo mare sculă. Nu care cumva să bănuiţi că vreo comparaţie cu alde Ion Ţiriac, şi el fost preşedinte al COSR (că titulatura întreagă cuprinde şi S-ul, de la Sportiv, de parcă ne-am putea gândi că ăsta românescul, Comitetul Olimpic, s-ar putea ocupa de Olimpiadele de matematică ori biologie!), i-ar fi favorabilă moşului cu mustaţă, nici vorbă, că doar dezastrul a început de pe vremea ăstuia. Singurul preşedinte al COSR despre chiar n-aş putea spune că a fost o panaramă e Moraru, şi el fost rugbist, dar din alt clip decât Petrache, paraşutat pe funcţie de un partid, asemenea lui Burleanu sau Lipă. În plus, Petrache mai are şi "meritul" de a-i fi scârbit definitiv pe oameni care ar fi meritat cu vârf şi îndesat să conducă olimpismul românesc, precum Octavian Bellu. Acum, aproape că nu mai sperăm să se dreagă ceva în ţara asta în care totul pare deraiat, iar sportul nu face excepţie. Însă spre surprinderea, chiar uluirea mea, am aflat zilele trecute că pentru fotoliul de preşedinte al COSR bătălia se va da între doi remarcabili foşti sportivi, scrimerul Mihai Covaliu şi atleta Gabriela Szabo. Ambii, campioni olimpici, mondiali şi europeni. Ambii, dotaţi cu bun-simţ şi cu dorinţa indiscutabilă de a readuce sportul românesc pe o traiectorie normală. Personal, merg pe mâna lui Gabi, dar oricare din ei va câştiga, parcă putem vorbi din nou de speranţe.