Gabriel MANȚĂ

Campionatele adevărate stau să înceapă. Prin tradiţie, Italia şi Spania sunt primadonele care apar ultimele în scenă şi aşa se va întâmpla şi în acest an. Franţa şi-a trimis “premiantele” în Canada, la Quebec. Am folosit ghilimele pentru că situaţia este similară cu cea de la noi, o echipă fiind deţinătoarea titlului de campioană, dar şi a cupei, astfel că PSG a jucat Supercupa cu cea de-a doua clasată în sezonul trecut, Lyon. Asemănarea s-a oprit aici, întrucât la noi a câştigat ASA, pe când la francezi ierarhia este mai drastică, dictată de o diferenţă reală între PSG şi restul lumii. Parizienii au distrus repede orice suspans, cu două goluri după ceva mai mult de un sfert de oră, limitându-se apoi să controleze jocul. N-au mai forţat nici măcar pe final, când au avut om în plus aproape jumătate de oră. A fost un preambul al noului sezon din Franţa, adică unul cu acelaşi final aşteptat.

În Germania s-a jucat Supercupa după definiţie, adică deţinătoarea Cupei împotriva campioanei. Pentru a treia oară consecutiv, Guardiola n-a reuşit să se lipească de acest trofeu, deşi de data aceasta a fost cel mai aproape. Bayern a condus până în ultimul minut, ratând în mai multe rânduri desprinderea, dar şi cei de la Wolfsburg irosiseră şanse importante cu prea mare lejeritate. Asta până când o fază s-a hotărât să meargă şnur, de la deschiderea lungă pe dreapta, continuând cu centrarea din prima şi până la reluarea tot din prima, sub bară. Au urmat direct lovituri de departajare, cu Neuer fără şanse la toate cele cinci şuturi! Să ne amintim că în primăvară, la semifinala Pokalului cu Dortmund, de asemenea tranşată la 11 metri, bavarezii reuşiseră rara performanţă de a rata patru din patru şuturi! Singurul punct comun, atunci şi acum, a fost Xabi Alonso. Dacă ar fi să tragem o concluzie, Bayern nu va avea probleme la competiţia de anduranţă care e campionatul, având în vedere lotul bine garnisit, dar se conturează o problemă supărătoare în meciurile eliminatorii.

În fine, deşi n-am făcut chiar “orice altceva”, în timp ce scriam acest text am tras cu ochiul la Supercupa Angliei, salutând nu atât triumful lui Arsenal în faţa lui Chelsea, cât primul succes al lui Wenger în faţa lui Mourinho, după 13 confruntări directe! Ce-i prea mult strică.