Doru POPOVICI

Să tot fie vreo trei zile de atunci. Mă pregăteam de o după-amiază de-a dreptul luminoasă, cu un show Ronnie O'Sullivan în deschidere, apoi cu un recital al Simonei Halep la mijloc, sandviciul urmând să fie completat pe înnoptate de un alt show, cel al Real-ului Madrid la Gelsenkirchen, cu Schalke 04. Aşa-i zice echipei, aşa pronosticasem şi scorul. ... Şi a-nceput nebunia: Ronnie l-a condus pe Matthew Stevens cu 2 - 0, şi tocmai începusem să mă supăr că meciul va dura prea puţin, jucându-se până la 4 din 7. S-a făcut 2 -1, mai mult dintr-o glumă. A revenit Ronnie, făcând 3 - 1 în câteva minute. Hai să vedem pe site cu cine va mătura pe jos în sferturi. Până m-am lămurit, se făcuse  3 - 2. La 3 - 3, a început să mă doară capul, iar când mi-a devenit limpede că o ia cu 4 - 3, m-a luat şi cu inima. Las' că-mi revin cu Simona. Aşa a şi fost, până la prima dublă greşeală, pe la a doua m-am enervat iar. Apoi, când le-a făcut pe alea două legate, pierzând şi game-ul, am simţit din nou dureri în piept. Cum bine ştiţi, Halep a câştigat atunci, dar jucând mai prost decât... ea însăşi, în zilele ei cele mai proaste. Se terminase meciul de o bună jumătate de oră, iar eu continuam să o înjur că la uşa cortului. Celălalt telespectator, căruia i-am inoculat cam aceleaşi trăiri în cei aproape 25 de ani de vizionari în comun, zice: "Cu trei chestii d-astea-ntr-o zi, poţi face infarct. Eşti sigur că mai vrei să vedem şi Real-ul?" Am râs, explicându-i că în toată istoria sportului şi în toată viaţa mea de telespectator n-a existat o asemenea zi, şi că Real-ul m-a enervat meci de meci preţ de vreo două luni, aşa că a venit momentul reabilitării. Aşa a şi fost. În sfârşit, Ronaldo şi-a amintit că în cartea lui de muncă scrie "fotbalist", dincolo de golul înscris rămânând memorabil assist-ul de la golul al doilea, cu un dribling de poveste, urmat de bijuteria de gol al lui Marcelo. Şi uite-aşa am scăpat eu de infarct, datorită doctorului Ronaldo.