Doru POPOVICI

În perioada de transferuri din vară, urmare în cazul unora a prestaţiilor de la campionatul Mondial, câteva nume importante în fotbalul internaţional şi-au schimbat echipele. Sigur că în cazul celor cu preţ mare, doar puţine echipe îşi permit asemenea achiziţii, cam aceleaşi de fiecare dată. Nu ştiu cât de mult poate decide fotbalistul asupra ofertei care i s-ar părea cea mai convenabilă. Cred că el este ultimul în ordinea importanţei, tranzacţia făcându-se de regulă împotriva dorinţei sale. Aşa se face că aflăm de transferuri la care nici măcar nu ne-am fi putut gândi, cum au fost, de exemplu, plecările lui Ozil sau Di Maria de la Real. Şi unde? Tocmai în fotbalul britanic, unde e nevoie de orice, mai puţin de imaginaţie şi tehnică excepţională, cum e în cazul celor doi. Aş putea spune că şi britanicii se adaptează la fel de greu la restul lumii, fiind puţine exemple de fotbalişti britanici perfect integraţi. Nici măcar Beckham, la data când părăsea Manchester pentru Real, n-a reuşit cu adevărat să se adapteze în mecanismul Real-ului, nici atunci, nici măcar vreodată în cei câţiva ani petrecuţi acolo. Parcă nici Bale nu-i tocmai acasă, deşi a avut câteva realizări absolut senzaţionale. Dar fiţi atenţi: în cele câteva săptămâni cât a lipsit, fiind accidentat, zău că Real a jucat mai bine. Ba chiar, în acest timp, profitând de lipsa lui Bale, a reuşit să se acomodeze perfect la jocul echipei James Rodriguez, care la început părea şi el venit de pe altă planetă. Un caz aparte în rândul inadaptabililor îl constituie cel al lui Fernando Torres. Pe când era doar puştiul-minune al lui Atletico, nici nu-mi imaginam că nu va monopoliza Balonul de Aur pentru ani buni. Ajuns în Anglia, a făcut câteva sezoane proaste la o mare echipă, după care a fost vândut fără regrete la una la fel de mare. Eşec total şi aici. Culmea că astea l-au stricat atât de tare, încât nici la Naţionala Spaniei nu mai e convocat. Iar acum, ajuns la Milan, parcă e mai slab ca oricând. Păcat.