Gabriel MANȚĂ

Rubrica aceasta are şi ea dimensiuni finite, spre deosebire, bunăoară, de dragostea pentru culori... Lăsând gluma la o parte, data trecută n-am găsit spaţiu pentru a livra şi concluzia în ceea ce priveşte arbitrajul lui Istvan Kovacs la ASA-Steaua. Cred că ar fi pierdere de vreme a analiza prestaţia sa din perspectiva bunei credinţe. Dar nici nu marşez pe ideea de arbitraj la comandă. Din două motive. Steaua aleargă de una singură în această cursă pentru titlu, nicio contracandidată nu e capabilă de o opoziţie măcar onorabilă, iar ele sunt conştiente de asta. Nu au bani sau nu mai vor să investească nici în ele însele, darmite să mai deschidă un front subteran, echivalentul unui risc major în condiţiile actuale! Fanii Stelei o bănuiesc pe CFR Cluj pentru că e o variantă la îndemână, numai bună pentru scenarii pe tema apartenenţei etnice. Al doilea motiv ar fi acela că un meci trântit de arbitru nu se face cu atât tam-tam. Se operează chirurgical, cu anestezie, nicidecum pe viu. Mai degrabă aş înclina către un exces de personalitate al lui Kovacs, o defulare prostească în urma unor umilinţe înghiţite pe vremea lui Gigi Becali. Sunt convins că vor fi unii care vor interpreta asta ca pe o pledoarie în favoarea întoarcerii la stilul Becali, de care Kovacs era timorat. Dimpotrivă. Tocmai acest arbitraj potrivnic este o consecinţă a acelei perioade. Iar răspunsul Stelei trebuie să fie unul singur: pe teren, făcându-şi jocul obişnuit. Aşa cum a făcut-o cu Dinamo, câştigând respectul tuturor, inclusiv al fluieraşilor. Acest campionat poate fi unul al decenţei recâştigate, chiar şi fără acele stridenţe gen Reghecampf, care nu i-ar fi iertat pe rivali de nişte ironii ieftine. Doar aţi văzut de ce a fost capabil printre străini, dându-se rotund şi luându-şi adversarii peste picior încă dinainte de a juca pe teren! Vă imaginaţi ce spectacol egolatru ar fi urmat dacă i-ar fi şi învins...