Există fotbal după World Cup?

Da. Şi încă ce fotbal! Am văzut marţi seara două meciuri oficiale, că la amicale mi-am promis să nu mă mai uit până la primul meci al Real-ului, fiindcă una vezi scris şi alta e pe teren. Concret: în weekend am urmărit, anunţat cu mult promo în zilele premergătoare, primele amicale ale unor echipe de primă mărime: Barcelona şi Liverpool. Aşa era vopsit gardul. Dincolo de el, nici urmă de leopard, ci numai nişte motănei de pe la echipele secunde şi de juniori. Vă jur că nu era nici măcar un singur nume de care să fie auzit. Altfel, fotbal frumos, ca pe maidan, cu goluri şi fel de fel de fiţe. Revin la seara de marţi. Am pariat şi eu, ca tot omul sănătos, pe victoria lui Dinamo Kiev în Supercupa Ucrainei, mai ales că meciul se juca la două zile după dezertarea găştii ăleia de 6 titulari, majoritar brazilieni, fără care era de presupus că Nea Mircea nu poate alcătui o echipă ca lumea. În plus, nu cred că, numindu-se Donetk, echipa mai are parte de mare popularitate şi susţinere în restul Ucrainei, mai ales când adversarul e din Kiev. Şi totuşi, în pofida tuturor argumentelor, Şahtior a făcut un meci absolut entuziasmant. Cu mâna pe inimă pot să spun că a fost o partidă mult mai frumoasă decât vreo 62 din cele 64 de meciuri de la World Cup. Cu acest prilej, am avut revelaţia că un club puternic, care se respectă, are un lot în care până şi dispariţia a mai mult de jumătate dintre titulari poate trece neobservată, ba chiar să ducă la un joc mai bun decât cu ei, fiindcă rezervele, pe lângă valoarea cel puţin egală mai au şi o doză de ambiţie care ălora le lipseşte. Un 2-0 pentru Şahtior, cu două goluri absolut superbe. Celălalt meci a fost under 19, Germania – Serbia. Am văzut vreo 35 de fotbalişti înspăimântători: înalţi, solizi, jucând într-o viteză demenţială, şutând şi driblând ca apucaţii. Oricare din ele ar fi dat 4-5 bucăţi României. Ăleia mari, nu under 19!