Doru POPOVICI

După o lungă şi grea suferinţă (de 4 ani) iată-ne din nou la început de Campionat Mondial. Din nefericire, începutul, cel puţin pentru mine, a coincis şi cu sfârşitul, deoarece mi-a fost clar încă de la penaltiul făcut cadou Braziliei că lupta se dă doar pentru locul 2. Că Brazilia poate, dar mai ales trebuie, să câştige dintr-un milion de motive, altele decât cele strict sportive: că ţara e în stare de război, că para-ndărătu' a ajuns cu siguranţă şi la capii FIFA, că peste doi ani tot acolo se organizează şi Olimpiada, iar triumful Braziliei la World Cup ar tranchiliza o bună parte a populaţiei, creându-se astfel cadrul propice pentru noile deturnări de fonduri prilejuite de Jocurile Olimpice. Cred că nu se îndoieşte nimeni de faptul că pentru a putea tâlhări sume de ordinul miliardelor de dolari e nevoie în primul rând de linişte-n populaţie. Trecând la derularea evenimentelor în sine, trebuie să spunem şi că festivitatea de deschidere a fost penibilă, totul arătând a improvizaţie, ba şi marcată de grave deficienţe tehnice (faptul că nici microfoanele nu mergeau e de la sine înţeles, că doar şi de-aici se pot ciupi nişte 'j'de mii de coco), ca să nu mai vorbim de imnul jenant. Cât despre vocile doamnelor, probabil s-a mizat pe faptul că, fiind vorba totuşi de fotbal, importanţi sunt doar cracii. Fotbal? Da, la croaţi. Nu-mi fac însă griji pentru Brazilia, care se ştie că demarează mai greu. Neîndoielnic, va face şi spectacol, mai încolo, mai ales că după pomenile din meciul de debut jucătorii pot privi cu maximă relaxare următoarele partide. Ca s-o zic şi pe a dreaptă: pentru aşa „contact”, nici la baschet nu s-ar fi acordat fault! Iar ca premeditarea şi complicităţile să fie limpezi pentru toată lumea, mai cred şi că FIFA a desemnat un japonez, tocmai pentru ca noi, miliarde de fraieri, să punem botu' şi să zicem „Eh, e japonez, nu ştie, săracu'!”. Eu zic că dimpotrivă: ştia exact, iar sărac poate că a fost până alaltăieri!