Gabriel MANȚĂ

Ceasul meu biologic, programat pentru meciul lui Bute, a fost mai grăbit cu vreo oră, aşa că am putut vedea live o minune. O minune de fată o elimina pe Serena Williams în optimile Open-ului australian! Ana Ivanovic a depăşit un complex care părea insurmontabil, ea neavând până acum în palmares nici măcar un singur set luat Serenei! Probabil că acest lucru le va înverşuna pe toate celelalte jucătoare, care văd acum mult mai clar drumul spre un trofeu de Grand Slam. Diferenţele dintre cele rămase pe tablou sunt mult mai mici decât între Serena şi restul lumii, deci oricare poate avea în geantă racheta de campioană. De aceea, meciul dintre Simona Halep şi Jankovic este/a fost de văzut. Sper să nu începem săptămâna cu două amărăciuni...

Căci prima a fost, clar, Lucian Bute. Nu sunt genul exaltat care să-şi construiască singur schela de pe care să se prăbuşească. Nu pot şti cu certitudine ce s-a întâmplat acolo, dacă stânga lui Bute chiar a fost cu adevărat recuperată sau dacă s-a mers pe încasarea bursei, cu daune minime. Şi chiar dacă Bute ar fi avut mâna stângă de dinainte de operaţie, tot erau două elemente care să ne păstreze circumspecţi: creşterea în categorie şi faptul că Pascal nu ştia ce e aia înfrângere prin KO! Prin tactica aleasă parcă de Cârţu, „autobaza în poartă”, Bute a evitat un dezastru à la Froch, dar acum trebuie să-şi asume consecinţele. Prudenţa sa excesivă i-a permis lui Pascal nişte aroganţe aiuritoare, acesta ajungând să privească în altă parte, precum baschetbaliştii care pasează uitându-se ostentativ în direcţia opusă. Apoi a mai fost acel croşeu simultan, şi cu stânga, şi cu dreapta (am mai văzut o ciudăţenie şi la tenis, rever tăiat cu două mâini, autor neamţul Mayer)! Lovituri fără forţă deosebită, doar din braţe, căci nu se poate folosi greutatea corpului la aşa ceva, dar asemenea execuţie indică nivelul redus de stres la care Bute l-a supus pe Pascal.

Bineînţeles, a urmat sportul naţional, aruncarea cu piatra... Îi cerem retragerea pe ton imperativ sau dispreţuitor, uitând sau ignorând faptul că un boxer, mai ales unul cu bursă, nu-şi mai aparţine. Şi am mai observat un paradox autohton: ne place să ne mândrim cu sportivii noştri, după care le reproşăm tocmai faptul că au fost sportivi şi n-au trecut prea mult pe la şcoală! Tare aş mai vrea să le dau o dictare unor astfel de preţioşi.