Rio sau Vica?

Acum, că s-a încheiat o primă etapă din bătălia pentru World Cup, s-ar cuveni să ne concentrăm pe următoarea, cea în care exact ca în western-uri, cei doi rămaşi în viaţă până la scena finală scot pistoalele, trag, unul cade mort iar celălalt ia avionul de Rio! Problema e la armament şi muniţie, plus competenţa trăgătorului: poţi să ai pistoale cu patul de fildeş, dar dacă glonţul are pulberea udă, rămâne acolo, nu pleacă. Iar dacă trăgătorul e mahmur şi-i tremură mâinile ori are vreun defect de vedere, degeaba are tata pistoalelor şi gloanţe de platină, că, pardon, cade cu nasu-n iarbă. Hai că am zburdat deja prea mult pe pista asta, aşa că să trecem la treabă: barajul cu cine-o fi este care pe care. Nu e unul dintr-o grupă în care joci de 10 ori cu 5 adversari. Este doar tur-retur şi gata. Ca să te califici, pe ansamblu trebuie să fii mai bun. Adică, vorba clasicilor, să înscrii cu un gol mai mult decât adversarul. Oricum să înscrii. Poate fi şi unul singur, condiţia fiind ca adversarul să nu poată nici atât. Dacă luăm în calcul varianta asta, cu 1-0 în 180 de minute, atunci e de înţeles de ce mai toţi îşi doresc ca adversar Grecia. La cât de închis jucăm şi noi, şi ei, n-ar fi deloc de mirare să se ajungă la un astfel de final, 1-0 după două meciuri. Şansa de a da peste Grecia este, matematic vorbind, de numai 25%. Cu celelalte 75% e o problemă: toate sunt ofensive, toate ştiu să dea goluri, deci oricăreia din ele trebuie să-i înscrii de vreo 2, 3, „n” ori. Şi neapărat cu 1 mai mult, dacă vrei calificare. Oare cine de la noi ar putea asigura plusul ăsta? Marica? Da, cu siguranţă. Şi mai cine? Torje? Hă, hă. Gigel, Dodel, Măţel? Tot hă, hă. Adică ar putea , nu zic nu, oricare din ei, başca Maxim ori Bourceanu, numai că pur întâmplător. Eu mai cunosc un singur fotbalist român în viaţă capabil să rezolve problema asta. Se numeşte Adrian Mutu. Dacă nici acum nu-l convoacă, înseamnă că pentru Piţurcă mai importantă decât prezenţa la Rio a fost, totuşi, Vica.