Doru POPOVICI

Colegul meu de rubrică scria în ziarul de ieri că a consemnat în ultimul weekend „sâmbătă neagră a pariorilor”. Dincolo de coşmarul pe care l-am trăit şi eu (la 0-4 în minutul 26, ce altceva poţi face decât să-ţi încercuieşti, zâmbind cu superioritate, pronosticul corect 2/2, adică 2 la pauză şi 2 la final, mai ales că ăia care conduceau se numesc Arsenal, iar finalul de 4-4 să te bage în depresie şi autoînjurături de mamă!?) trebuie să semnalez şi eu câteva evenimente absolut istorice, începând chiar cu acest 4-4, fabulos prin desfăşurare şi pe care refuz, după ce l-am urmărit în direct să-l trec la categoria „blaturi pe mâna caselor de pariuri”. Mai ales că tot sâmbătă, într-un campionat la fel de nebun, o altă mărime de calibrul Arsenal-ului, Bayern Munchen, a păţit una şi mai urâtă: jucând la Koln, cu o echipă care cam dă să retrogradeze, conducea la pauză cu 2-0, iar pariorul din mine iar jubila, în aşteptarea golurilor de după pauză, că doar jucasem că Bayern „înscrie în ambele reprize”. La primul gol al Koln-ului, chiar m-am bucurat: am zis că ăsta-i momentul redeşteptării lui Bayern, care va mai da vreo două, ca să-şi „securizeze” victoria. La 2-2, am zis că mai dă, tot Bayern, încă vreo 3, de draci. În loc de 3, a mai venit doar unul, ca la Radio Erevan: nu dat, ci luat! Mă întrebam ce mai poate urma, după aceste două bijuterii de meciuri, trecând peste paguba mea (obişnuită, de altfel) din buzunar. Ei bine, am mai urmărit încă două întâlniri senzaţionale, duminică. Am să vorbesc mai întâi despre snooker. La Berlin a avut loc primul turneu „masters” organizat acolo vreodată. După o desfăşurare ciudată, cu 5 mese la care se juca simultan, dar şi cu sferturile şi semifinalele jucate în aceeaşi zi (un meci la prânz, altul seara, ceea ce e infernal, cred) în finala de duminică au jucat cei doi Mark: Williams şi Selby. A fost cel mai frumos meci pe care l-am văzut vreodată. Nu contează scorul, nici măcar faptul fără precedent că au refăcut jocul de 5 ori!... dintre care unul de 3 ori la rând!!!

Am lăsat la urmă handbalul feminin. Oltchim a bătut pe Buducnost. Oprimist, ca de obicei. Cu 16 minute la rând fără gol înscris. Cu o antrenoare, Ania Anderson, care vede handbalul altfel. Altfel decât ce? Altfel decât cine? Altfel, pur şi simplu. Atât de „altfel” încât Ardean a redevenit o minune, iar Neagu a dispărut (adică n-a înscris nici un singur gol!). Atât de altfel, încât a intrat ea, Ania, pe teren, şi a oprit jocul, când arbitrii ignoraseră o accidentare. A fost o nebunie carea pus capac unui weekend turbat. Care a continuat şi… luni!... când Gazeta sporturilor a reuşit performanţa de a nu scrie nimic despre acest meci (nici măcar rezultatul) care, vă jur, în câţiva ani se va spune că a fost unul istoric.