Gabriel MANȚĂ

După secvenţele bucuriei spaniole, cu Pepe Reina adevărat maestru de ceremonii, putem trage concluzia că noii campioni mondiali sunt băieţi plini de viaţă. Chiar şi Pique e un băiat plin de viaţă, dar viaţa e de rahat, nu-i aşa?!. Lui s-ar putea să nu-i pută, s-o fi obişnuit. La banii lui, ca să mă pun în pielea celor care numai la asta se raportează, îşi permite chiar rahat de aur. De campion mondial!

Din păcate, neaşteptat şi inexplicabil, a mai apărut ceva, după spartul târgului, de care ne vom aminti, chiar şi fără voie, când vom povesti despre mondialul african. Deşi nu s-a întâmplat în Africa, ci la noi, în Europa. Ceva, nu se ştie ce, i-a stimulat lui Pique glanda salivară, iar surplusul a fost oferit unui personaj oarecare, prezent în “autocarul bucuriei”. Omul era un oficial al federaţiei spaniole şi probabil că nu-i stătea freza. Gestul lui Pique a fost unul care te lasă perplex, mai ales că nu a fost făcut la mânie, ci la distracţie! Deci a fost o glumă?! Păi atunci s-o guste ăia care s-au amuzat… Întors pe toate feţele, amendat şi criticat a fost şi tenismenul nostru, Victor Hănescu, după incidentul de la Wimbledon. Urât, nici vorbă, dar reacţia a fost la mânie, plus că gestul său a fost doar sugerat, un “ptiu” care doar jignea destinatarul.

Mă duc cu gândul la fani, dintre ei mulţi copii, care îşi fac idoli din fotbaliştii ăştia de mucava. Strângi poze, strângi emoţii, amintiri, şi când le aţii calea cu speranţa unor vorbe de apreciere, unui autograf, unii nici nu te bagă în seamă, nu dau pe tine nici măcar un scuipat. Sau, dacă îl dau, îl dau la propriu. În fine, poate că ăsta era şi momentul pentru a arhiva ediţia africană şi de a privi înainte. Gazdele merită felicitări, s-au străduit şi au reuşit, deşi eu, unul, eram foarte sceptic. Pe stadioane n-a fost înghesuială, ca la alte turnee, dar poate că a fost mai bine. Nu au fost incidente între suporteri, la multe meciuri am văzut pâlcuri amestecate în tribune, unii strigându-şi bucuria, alţii trăindu-şi dezamăgirea, dar fiecare cu treaba lui. Peste o veşnicie de patru ani va urma mondialul brazilian. Ştiu că “la noi, la ţară, îi zicem simbioză”, dar dacă echipa noastră va sta tot la televizor, a rămâne şi de data asta cu echipa ar însemna că sunt un fraier. Ceea ce, din capul locului, n-ar fi deloc exclus.