Doru POPOVICI

Am fost unul din cei care au salutat cu mare entuziasm gonirea lui Piţurcă de la Naţională. Nu cred că am urât mai mult vreun alt selecţioner. De aceea, numirea lui Răzvan Lucescu mi s-a părut salutară: tânăr, ambiţios, cu dorinţă de afirmare, cu altă viziune asupra jocului decât un barbugiu rudimentar în gândire şi agramat în exprimare. Rezultatele pe care le-am aşteptat de la Răzvan sunt exact cele obţinute de Naţională până acum. Vreau să spun că nu m-am aşteptat ca peste noapte România să devină din găină, leu. Am aşteptat însă să văd deschidere, primenire, o schimbare de tactică, dar mai ales de atitudine. Iar asta se putea realiza doar cu o schimbare masivă a componenţei lotului. Concluzia ar fi că da, sârbălăii ăia puteau să ne dea 5-0, că Ukraina n-avea decât să ne dea şi ea tot atât, dar astea să se întâmple contra unei Naţionale care să mizeze pe tineri, pe fotbalişti cu altă mentalitate decât cea de „loseri”, tipică erei Piţurcă, el însuşi un „loser”. Vroiam o Naţională care să joace avântat, ofensiv, la spectacol. În loc de asta, Răzvan ne oferă, de la meci la meci, o copie tot mai fidelă a manierei Piţurcă, adică un joc meschin, de căcănari, adepţii porcăriei de „înfrângere onorabilă”, ptiu!, adică să frecăm mingea ca tembelii, în speranţa că dacă facem un 0-0 suntem tari, iar la 1-0 pentru ăia „măcar nu ne-am făcut de râs”. E de la sine înţeles că gândind şi jucând astfel, vom lua bătăi în continuare, de la oricine. Iar vinovate, desigur, conform viselor selecţionerului, sunt în primul rând arbitrii, apoi, desigur, ziariştii. Din acest punct de vedere, Răzvan este mult mai mult beneficiarul moştenirii Piţurcă decât, aşa cum mi s-ar fi părut firesc, al imaginaţiei şi spiritului ofensiv pe care le-a impus tatăl său la Şahtior. Cât priveşte ideea total păguboasă că pe Chivu sau oricare alt fotbalist n-are dreptul să-l întrebe nimeni, nimic, niciodată, aici Răzvan se dovedeşte mai piţurcian decât Piţurcă însuşi. Vorba-i: pe tine, Răzvane, are dreptul să te întrebe cineva, ceva? De pildă: când te cari, bă, şi tu? Că de papagali m-am săturat la fel de mult ca de barbugii.