Doru POPOVICI

Am aşteptat această ultimă ediţie a lui „El clasico” cu emoţie şi cu o dorinţă de a vedea din nou un Real strălucitor ca în vremea lui Roberto Carlos, Zidane şi Figo. Am trepidat întreaga zi de sâmbătă ca înaintea meciului România – Argentina de la World Cup ’94, mai ales că nici nu prea ştiam unde am să-l văd, eu nefiind deţinător de „Digi”. Am reuşit în cele din urmă să mă poziţionez undeva pe Zamca, printre jucători de biliard. Dintre cei 5-6 telespectatori prezenţi la locul faptei, nu ştiu dacă eu eram singurul fan al Real-ului, cu siguranţă însă nimeni nu mai avea şapcă bleumarin cu emblemă, adusă tocmai de pe Bernabeu, şi nici fular alb-vişiniu pe care să scrie „R. Madrid - Campeon”. Îi mulţumesc pe această cale prietenului meu poliţist (nu miliţian!) care, ca fan al Barcelonei, a avut tăria de a nu mă lua la mişto când Messi ne-a găurit ca pe proşti, nici la celelalte două goluri ca şi înscrise, pe care oricare alt portar în afară de Iker le-ar fi luat fără replică. A fost o nouă dovadă a faptului că Iker Casillas este atât de mare mai ales fiindcă, având o apărare atât de proastă, este silit să apere ca un dement, meci de meci, de ani buni.

Ce am înţeles eu din acest meci? Câteva lucruri vizibile pentru oricine, primul fiind acela că Ronaldo este absolut de aceeaşi valoare cu Messi. Ghinionul lui este că tot ce se foieşte prin preajma lui este de mult mai slabă calitate decât oricare din coechipierii lui Messi. Am văzut aceleaşi execuţii tâmpe la un Higuain cu nimic mai breaz decât, să zicem, un Marius Niculae, dar care la rândul lui pare genial dacâ îl compari cu panarama de Benzema, a cărui evoluţie în ultimul timp pare direcţionată doar către acumularea de slănină. Slavă Domnului că n-am avut parte şi de Kaka, singurul brazilian din lume care n-are nici o treabă cu mingea. Al doilea lucru pozitiv este şi că n-a jucat Ibrahimovici. La ăilalţi. Că dacă mai era şi el, probabil că s-ar fi repetat povestea de anul trecut, aia cu 2-6, cu menţiunea că probabil de data asta noi n-am fi reuşit să le marcăm pe alea două!

La desert, alde Pellegrini. Nu ştiu de unde naiba a izvorât şi neispăvitul ăsta, dar se vede pe faţa lui că n-are treabă cu meseria. Dovada este faptul că i-a ţinut pe tuşă vreo 70 de minute pe Raul şi Guti, singurii doi fotbalişti adevăraţi din lot, alături de Ronaldo, şi care, în plus, mai şi ştiu ce înseamnă să fii „madridista 100%”, cum scrie şi pe fularul meu.