Doru POPOVICI

În lumea noastră (care de fapt e alcătuită din două – cum să le zic? – aha, sub-lumi, adică din cea românească şi cea a fotbalului) în general se face mare caz de neutralitate. Plecăm de la premisa, cel mai adesea falsă, că nu poţi prestra niscai activităţi publice decât dacă eşti neutru, neimplicat direct, iar de aici rezultă că eşti aproape automat şi obiectiv în decizii, comentarii, aprecieri. E de la sine înţeles că obiectivitatea, dacă din varii motive nu există, atunci trebuie măcar mimată. Sunt nişte moşteniri venite din vremuri încă neapuse, deşi tare ne place să le declarăm moarte şi-ngropate. Introducerea fiind gata, să trecem la cuprins. Iar finalul, vă promit, va fi grandios. Aşadar, în lumea românească, ideea de neutralitate merge atât de departe încânt vedem judecători care eliberează violatori pentru că „nu prezintă pericol social”, alţii care lasă criminalii nearestaţi pentru că rechizitoriul este neconcludent, şi altele asemenea.

Cea mai sinistră dovadă de imparţialitate am văzut-o sâmbătă, la o televiziune naţională: menţinearea condamnării la moarte a unui român, actualmente cetăţean american (nu, nu-i Pacepa) pentru „trădare de patrie” prin „dezvăluire de secrete” către „ţări inamice membre NATO”! Ei, asta era în ’74, veţi zice. Da, numai că în ianuarie 2009, când România era deja de mult timp ea însăşi în NATO, iar pedeapsa cu moartea abolită de 20 de ani, o instanţă militară de justiţie (un fel de arbitri, nu?, ca să ajungem la ce ne doare în rubrica asta), reconfirmă hotărârea ăleia din ’74, şi-i menţine omului... condamnarea la moarte! Aşa „arbitrează” românii în general. Varianta „în special”, cea din fotbal, duce ideea neutralităţii pe culmi încă mai semeţe: acum câţiva ani, un bou de comentator, pentru a nu fi bănuit că nu-i neutru destul, a ajuns ca într-un meci de cupă europeană să se entuziasmeze excesiv, grotesc chiar, la golurile... adversarilor! Iar sublimul îl ating contestările, chiar recuzările arbitrilor de la „intern”, pe motiv că cutare e căsătorit cu una al cărei văr are nevasta din oraşul unde urmează ăsta să arbitreze. Şi automat toţi sunt hoţi, deci hai să aducem străini. Asta-i lumea noastră.

Alaltăieri s-a disputat finala turneului olimpic de hockey, competiţia supremă. Au jucat Canada şi SUA. Meciul a fost arbitrat de nişte canadieni. Aşa arată lumea normală. Punct.