Doru POPOVICI

Ceea ce părea doar o glumă bună, adică abandonarea Ligii Campionilor în favoarea ligii secunde ruseşti de către Dan Petrescu, s-a confirmat, ba chiar cu asupra de măsură: Dan Petrescu nu doar că se haiduceşte la Kuban Krasnodar, dar cică perfectase încă de acum vreo două luni şi mai bine. Adică, în timp ce noi ne dădeam de ceasul morţii, sufeream, ne bucuram, ne enervam, el era deja plecat, lucru care e departe de a-i proba cine ştie ce virtuţi de caracter.
De când s-a publicat ştirea asta, mă tot întreb: pentru cine cerea el întărirea echipei? Pentru antrenorul care urma să-l înlocuiască? Şi care e foarte posibil să aibă cu totul alte opţiuni tactice? Şi care, extrem de probabil, va solicita alţi jucători, care să-i servească propriei strategii. Şi-atunci la ce bun tot circul cu patronul care nu-şi doreşte performanţă şi tocmai de aia nu cumpără jucătorii care să ducă la asta?
S-ar putea ca noul antrenor, tocmai adjudecat de Unirea, să fie cheia enigmei, soluţia-şoc prin care Unirea să dea marea lovitură în primăvară. Spun asta, întrucât am mare încredere în antrenorii evrei. Am şi argumente: nu e la îndemâna oricui ca, venind dintr-o ţară practic fără fotbal, să-ţi faci un nume în fotbalul mare. Pe lângă asta, nu văd nici un antrenor român capabil că conducă Unirea pe drumul deschis de Petrescu, în afară de oricare din cei doi Lucescu. Iar ei nu pot merge acolo, din motivele bine ştiute.
A-nceput obişnuita vânzoleală, varianta „de iarnă”: vin jucători, pe hârtie şi în declaraţii, pleacă jucători, desigur tot aşa. În asemenea condiţii, nu e de mirare să aflăm că sunt echipe, una din ele chiar Unirea despre care vorbirăm care, dacă am lua de bun ce se declară, ar trebui ori să se desfiinţeze, ori să abordeze returul şi Europa League cu un lot complet diferit de cel cu care au încheiat competiţiile „de toamnă”.
Cam la fel par a se petrece lucrurile la mai toate echipele care contează: Rapidul ar vinde (de fapt Copos, nu Rapidul) măcar vreo doi-trei, cu care să achite salariile celorlalţi, dar, la nevoie (şi e nevoie!), până şi magazionerul şi masorul pentru a face rost de (auleu!) cele 6 milioane, cât costă licenţa. Dacă vi se pare că la Steaua lucrurile stau altfel, iar vă înşelaţi: alde Becali ar vinde şi el tot, la suprapreţ, pentru a cumpăra (totuşi!) ceva la preţ de criză. Excepţiile fiind, desigur, Nicoliţă („emblema” clubului, pe stil nou) şi renegat-adulatul Szekely.
Am să o las azi pe Dinamo în pace. Nu că n-ar merita băgată în seamă, cu recuperaţii şi nevandabilii ei cu tot, ci fiindcă există o alta care a bătut orice record: CFR Cluj, echipa care în loc să cumpere ca până acum toţi „secondhanzii” din Portugalia, a reuşit să vândă... un brazilian! Tot în Portugalia. Apropo: dar pe ăilalţi nu găsim şi alţi fraieri să-i cumpere?