Doru POPOVICI

Marele (şi la propriu, că avea vreo 150 de kile) artist român Mircea Crişan, care apărea în anii ’60 la fiecare emisiune T.V. de la „Varietăţi”, duminica seara, cu câte o glumă ultra-scurtă, de câteva zeci de secunde mi s-a întipărit în memorie cu cea care mi-a plăcut cel mai mult, poate şi fiindcă a fost atât de scurtă, încât omul ajunsese deja în culise (toate „Varietăţile” erau transmise în direct) când lumea a înţeles ce-a spus şi s-a dezlănţuit hohotul de râs. Suna aşa: „Pe malul apei, fata mulge vaca. În lac se vede invers.” Glumiţa durase vreo 6-7 secunde. Hohotul a ţinut vreo 5 minute. Bun, dar care-i legătura cu rubrica asta? Păi, nu vedeţi titlul? E exact vorba aia din popor, “Greu la deal cu boii mici”, nu parafrazată pur şi simplu, ci văzută invers, ca-n lacul lui Mircea Crişan. Adică exact cum s-au prezentat echipele româneşti în Europa League alaltăieri: invers decât fotbalul în general. Am văzut nu boi mici încercând din greu s-o ia la dealul performanţei, ci ditamai boii ducându-se la vale cu tot cu scoruri şi implicit cu coeficientul de ţară din clasamentele U.E.F.A.. Cele patru cirezi au reuşit să primească, fiecare din ele, câte 3 pietre de moară care să le accelereze deplasarea la vale, mai reuşind şi ca la epuizarea a doar două treimi din drum (patru meciuri din şase) ele să fi ajuns deja în fundul văii.
Văzându-le la lucru, de fapt la somn, nici nu ştiai ce ţi-e mai mult: silă sau milă? Nici o singură idee de joc, nici o execuţie mai de doamne ajută, nimic în afară de o lene incomensurabilă distribuită absolut uniform între cele patru cirezi, dar şi la fiecare din boii mari de pe teren, români sau din import, albi sau negri, tineri sau bătrâni. Ar fi complet eronat să facem vreun fel de discriminare de tipul „parcă ăia au mai mişcat cumva” ori “cu puţin noroc, ăilalţi ar fi putut să...”. Cel mai umilitor (pentru mine, ca spectator, că nesimţiţii de pe teren n-au nici sentimentul ăsta, sunt sigur) a fost să constat că nici măcar una dintre adversare n-a forţat, n-a jucat la capacitate maximă. Hai poate cehii s-o fi făcut niţeluş la Cluj, pe final, când au văzut că se obrăzniciseră boii noştri cu egalarea. În rest, aţi văzut: Roberto Carlos îşi spunea bancuri cu arbitrii, Galata a stins complet motoarele după 2-0, Anderlecht se gândea la meciul de duminică, din campionat. Ne-am remarcat şi noi cu câte ceva: Clujul cu doi eliminaţi, Timişoara cu cretinii din tribune, Dinamo cu degajările lui Moţi (când trăgea spre centru o dădea în corner, iar când a dat cu capul, spre corner, a ieşit aut!) iar Steaua cu Stoichiţă, „spaima” Bosforului (şi Dardanelelor!?) care a câştigat acolo, e drept că acu 12 ani. Pe când în echipă, dacă-mi aduc bine aminte, erau şi câţiva bipezi.