Doru POPOVICI

Este un adevăr acela că în ziua de azi sportivii scunzi, inclusiv fotbaliştii, nu prea mai fac faţă în competiţii, în condiţiile în care, de la o generaţie la alta, media de înălţime (dar şi de forţă fizică) este în creştere evidentă. Excepţiile, de tipul Hagi ori Messi, nu fac decât să confirme constatarea. Vremea unui Florentin Petre ori a piticului ăla de la Steaua de acum vreo trei ani a trecut. Îţi trebuie multă ştiinţă a jocului, tehnică, viteză, şut şi ceva tupeu pentru a compensa deficitul fizic şi a te impune astăzi, într-un fotbal dominat de coloşi. Unul din cei care promiteau mult până acum vreun an şi ceva, pe când juca la Timişoara era micuţul Torje. A fost suficient însă un transfer la Dinamo, pentru ca din promiţătorul talent să se aleagă praful. Scăpat la Capitală şi înconjurat de băieţi tot unul şi unul, experţi în manea, maşini „benga” şi mult „clubbing”, Torje a înţeles că, la nici 20 de ani, socotelile lui cu gazonul s-au cam încheiat, rămânând să facă acolo doar figuraţie, în timp ce adevăratele lui prestaţii aveau loc la petreceri cu multă udătură şi „devoratoare de fotbalişti”, în limbajul de specialitate „artiste”, în cel comun curve. L-am crezut pierdut iremediabil, după un sezon în care devenise realmente o epavă, titularul adus în urale la Dinamo devenind o rezervă mediocră. Ceva trebuie să se fi întâmplat undeva, în dosul scenei. Poate la zgâlţâit vreun Cornel Dinu (singurul fotbalist de pe lume care şi bea, şi juca, la fel de vârtos), poate l-a cârpit tat’su, poate s-o fi răsculat propria-i conştiinţă (ceea ce e mai puţin plauzibil). Sigur e că în noul sezon Torje are o cu totul altă faţă. Pare chiar fotbalist! Şi nu unul oarecare, ci unul complet care driblează, şutează şi construieşte, detaşându-se ca lider al unei generaţii care pare hotărâtă să dea marea lovitură şi la nivelul naţionalelor de tineret, dovadă parcursul fără fisură într-o grupă în care Rusia a pierdut acolo unde noi am câştigat lejer.
În meciul de alaltăieri, Torje a dat lovitura de graţie exact în momentul în care comentatorii vorbeau de un complex al lui Dinamo în faţa Unirii Urziceni, pe care n-o bătuse niciodată până acum. Ei bine, ceea ce a reuşit micuţul este mult mai mult decât execuţia tehnică în sine, care şi ea a fost una excepţională. Cei care au jucat fotbal adevărat, pe teren regulamentar, vor înţelege de ce zic eu că lovitura lui Torje este comparabilă cu cea a lui Bănel de acum vreo două săptămâni. Iar faptul că a venit în chiar ultima secundă de joc arată şi o putere de concentrare cu totul neobişnuită pentru un fotbalist aflat încă la vârsta „tineretului”. Una peste alta, toate acestea îl recomandă cu brio ca pe un fotbalist care a depăşit faza de „talent” şi care e foarte posibil să nu moară „speranţă”. Un fotbalist pe care Răzvan este obligat să îl ia la Naţională, poate chiar în meciul următor.