Doru POPOVICI

Ceea ce se dorea o relaxare de vreo zece zile în Deltă s-a transformat într-un veritabil coşmar, aşa cum aţi putut citi în serialul pe care l-am transmis telefonic, aflându-mă întâmplător într-un loc unde aveam semnal... că dacă aş fi ajuns unde mi-am dorit, adică la Periprava şi nu la Mahmudia, nici urmă de telefonie mobilă, că doar acolo nu e Uniunea Europeană, ci moşia lui Răduţă (Robert, ăl’ cu bălţile de la Săruleşti) unde cu nonşalanţă te invită alde Udrea, pentru care Delta se rezumă în mod evident la protocoalele cu hăhăieli de la diverse pensiuni „de fiţe” şi cu „scoruri” de Monte Carlo. Despre Delta ailaltă, adevărată, braconată la foc continuu sub protecţia Poliţiei şi a Rezervaţiei, Delta cea părăginită, colmatată, ruginită (mii de epave peste tot) şi îngropată în gunoi, nu grohăie nimic nici măcar un reprezentant al Puterii din toţi cei aproape 20 de ani de jaf poreclit democraţie. Să nu credeţi că în aceste 10 zile m-am sălbăticit în aşa hal încât să nu-i fi văzut la lucru pe sălbaticii lui Dinamo, la legendarul meci tur cu Liberic. La prietenii din Mahmudia există un „Boom TV”, la care am văzut doar meciurile din cupele europene. Vă mărturisesc că m-am bucurat atât de înfrângerea lui Dinamo cât şi de finalul grotesc al tărăşeniei, dar am fost convins că echipa nu va fi suspendată, fiindcă, la urma urmei, golanii pătrunşi pe teren n-au avut treabă cu adversarii ori cu arbitrii, ci doar cu ceilalţi derbedei, fotbaliştii.
Am ajuns acasă în timp util pentru a vedea returul. Nu-i acordam lui Dinamo nici o şansă. Dar începutul de meci mi-a arătat o cu totul altă echipă decât văzusem eu de vreo câţiva ani încoace. Am ţinut cu Dinamo cum ţin cu toate echipele româneşti. La 0-1, am intrat în priză. La bara lui Zicu, am înjurat toată pauza. Repriza a doua, am tremurat în fiecare secundă, iar de la 0-2 n-am mai putut sta pe scaun. Când s-a făcut de 0-3 am urlat ca dementul. M-am rugat să nu dea ăia un gol. N-au dat. Iar la penalty-uri am fumat 4 ţigări. Îmi venea să plâng pentru bietul Matache care a „şters” absolut toate mingile. Ştiţi de ce a apărat-o tocmai pe a zecea? De frică. Fiindcă doar el mai rămăsese să execute. Bravo Dinamo! M-aţi făcut fericit. Puteţi face orice prostie de acum înainte. V-aţi câştigat acest drept prin cea mai frumoasă calificare reuşită de români.