Gabriel MANȚĂ

Groapa n-a mai cunoscut asemenea exprimări suculente de pe vremea romanului omonim al lui Eugen Barbu, mai ales că impulsul pentru scrierea acestuia i-a fost dat autorului de o frizerie veche din zona Ştefan cel Mare. Toate se leagă, totul are legătură cu orice. Dinamo urlă ca din gură de şarpe pentru că este supusă la rele tratamente. Un arbitru, ca şi un profesor, are un mod propriu de a judeca situaţiile. Poate să mai închidă ochii, adică să mai dea loazelor o şansă, după cum poate fi sever cu asupra de măsură. Important este să păstreze linia. Crăciunescu jr. a judecat la fel de aspru acţiunile celor doi „câini” şi i-a ejectat cu sânge rece. Se putea mai multă flexibilitate? Probabil, dar nicăieri nu se pomeneşte asta în regulament. Nici un arbitru nu poate fi penalizat fiindcă a aplicat drastic canoanele. Dinamo greşeşte când pretinde îngăduinţă doar pentru că se numeşte Dinamo. Sau pentru că a fost gazdă. Dacă unii mai slabi de înger mai închid ochii la intrările golăneşti de teama acutelor lui Borcea & Co, nu înseamnă că asta devine regulă. Tocmai excepţia lui Crăciunescu ar trebui să devină regulă, şi nu numai pentru „ortopezii” de la Dinamo, ci pentru toţi rupătorii din fotbal.
Am citit sau ascultat păreri care îi acordă lui Tamaş prezumţia lipsei de intenţie pentru călcarea adversarului. Eu aş zice că, dimpotrivă, cam toate acţiunile sale care provoacă un prejudiciu au asigurate circumstanţe agravante. Gabriel Tamaş este unul dintre cei care, cel puţin până la un punct, sunt răsplătiţi de viaţă cu o discrepanţă evidentă faţă de cât oferă. De aici şi senzaţia că totul li se cuvine, totul li se permite. Nu întâmplător aceştia prezintă carenţe educaţionale coroborate cu o lipsă acută de cărţi (şi-o cotă de inconştienţă ca-n unele hărţi, cum ar spune un arhitect-cantautor). Ştiu că lectura, importantă în formarea unui caracter, nu este obligatorie pentru fotbalişti, dar unii dintre ei au putut învăţa de la părinţii lor, suflete simple, ce înseamnă cuvântul respect. Suficient pentru a nu lăsa în urmă dâre urât mirositoare precum acel episod de la Grădina Botanică din Cluj. Aşa că gestul recent lui Tamaş, de a-l călca pe un anonim de la o nou promovată, se înscrie în linia lui obişnuită. Pentru tupeul de a se ţine scai de el, i-a arătat cine e şeful, pedepsindu-l. Involuntar, desigur, aşa cum dezvolta reflexe un alt câine, cel al lui Pavlov. Care ştiţi ce a făcut după ce i-a murit câinele? A continuat să-i ducă de mâncare...