Doru POPOVICI

Probabil că nicăieri în lume nu există o asemenea circulaţie a antrenorilor ca în fotbalul românesc: patronii îi schimbă ca pe ciorapi (deşi aici încap discuţii: după cum arată, unii patroni îşi schimbă niţeluş mai rar ciorapii decât pe antrenori). Şi mai e ceva: prin ceva campionate africane s-ar putea ca aceste schimbări să fie totuşi mai dese. Nu există însă date concrete, ştiut fiind faptul că frigăruile nu depun mărturie.
Nu discut acum despre cazurile patologice de tipul Piţurcă ori Rednic, pe care degeaba îi dai afară, că nu pleacă! Sau dacă o fac, atunci o fac doar pentru a reveni cu tot atâta performanţă şi tupeu.
Vreau să vă propun spre analiză două cazuri de antrenori străini: un italian vorbăreţ (n-o fi pleonasm?!) şi un ceh sobru: domnii Bergodi şi Uhrin. Fiecare din ei a avut de-a face cu fotbalul românesc, antrenând măcar câte două echipe şi reuşind să ducă la capăt misiunea pentru care a fost angajat. Iar amândoi au cochetat cu ideea de a antrena Steaua. A fost, de altfel, pretextul ejectării lui Uhrin de la Cluj. Dar nu se ştie ce naiba l-o fi gonit de la Timişoara. Şi ar mai fi destule de rememorat, dar să lăsăm trecutul şi să vedem cum arată prezentul celor doi.
Cehul, după ce a fost dat afară de la Timişoara, apoi angajat cu falsuri în acte la Cluj şi în sfârşit alungat şi de acolo, a tras concluzia firească, pe care ar fi tras-o orice om demn şi educat: că în România nu se poate lucra. Nicăieri şi cu nimeni. Drept pentru care, atunci când Iancu s-a prefăcut că i-au venit minţile la cap, a spus „pardon”. Fătă meritatele înjurături de mamă cuvenite umflatului.
Italianul (deh, latin de-ai noştri!) s-a prefăcut că nu ştie despre ce-i vorba la Steaua şi s-a pus pe declaraţii absolut pe gustul... dosului lui Becali: că performanţă, că doar titlul, că etc. Iar ca limba să-i pară stăpânului încă mai catifelată, s-a lepădat de Satanele din lot, tocmai ălea despre care behăise şi stăpânul. Inclusiv Pleşan, poate singurul fotbalist adevărat din toată stâna. Parafrazând o celebră zicere a lui Răducioiu: de-aia italianul e mai român decât cehul care e mai degrabă... neamţ!