Doru POPOVICI

Ceea ce s-a petrecut sâmbătă cu Naţionala aminteşte de poveştile alea stranii cu pacienţii care după câte o comă profundă, de câţiva ani, într-o bună zi deschid ochii, smulg perfuzia şi urlă că le e o foame... de se cutremură spitalul!
S-a demonstrat cu acest prilej că pentru a juca fotbal, şi atât, nu e nevoie decât să îndepărtezi balastul (eu aş fi zis „gunoiul”, dar m-am gândit că ăia din teren erau nevinovaţi, ei doar că n-aveau habar de ce erau pe acolo, singurul gunoi veritabil fiind, de fapt, Piţurcă, fie-i numele uitate!) iar restul vine de la sine, astfel încât nu poţi să nu te întrebi de ce mai sunt încă liberi, golanii din Federaţie, în cap cu Naşu’, după ce şi-au permis ca timp de ani de zile să-şi bată joc (pe bani grei) de un întreg popor de microbişti. Fiindcă asta suntem: un popor care trăieşte la cea mai mare intensitate orice eveniment sportiv în care sunt implicaţi români şi cu precădere cele fotbalistice. Iar a-şi bate joc ani întregi de echipa care se numeşte România, echivalează cu trădarea. Nici o explicaţie, nici o justificare nu rezistă, singurul adevăr în legătură cu această bătaie de joc fiind încrengătura de tip mafiot prin care fotbalişti de tot râsul trebuiau să fie îmbrăcaţi în tricolor pentru a le creşte preţul de vânzare. Nu-i nevoie să fii mare specialist pentru a constata ceea ce eu am scris în această rubrică de zeci de ori: anume că alde Nicoliţă, Codrea ori Tamaş sunt nişte neisprăviţi şi nicidecum fotbalişti. Cu atât mai puţin de naţională.
De ce cu ăştia în echipă am făcut 0-3 cu Lituania? De ce cu Apostol, Mara şi Săpunaru am câştigat cu 1-0? Răspunsurile ţin de Codul Penal. Încă mai grav este că tatăl afacerii, Naşu’, în loc să fi înfundat deja pârnaia, îşi trage şi el o halcă din succesul de sâmbătă: „Ne-am făcut bine treaba!”. Care treabă, mă, nenorocitule? Că dacă era după tine şi restul bandei, şi acu’ era tot barbugiu’ antrenor, şi tot alde Guriţă şi Cociş pe teren. Şi vreun 4-0 pentru Lituania.
Cum ziceam, sâmbătă seara ne-am deşteptat ca după un somn lung, ba chiar ca după o comă. Din nefericire, ne-a ţinut doar o zi... Până la votare!