Lacuri de dimensiuni impresionante, descoperite sub suprafaţa îngheţată a unui satelit al lui Jupiter

Lacuri de dimensiuni impresionante, la fel de mari precum Marile Lacuri nord-americane, ar putea să existe sub suprafaţa îngheţată a Europei, unul dintre sateliţii strălucitori şi misterioşi ai planetei Jupiter, au anunţat, miercuri, astronomii americani, citaţi de AFP.

Această descoperire, dacă va fi confirmată de o viitoare misiune robotizată, este emoţionantă, întrucât apa reprezintă unul dintre elementele esenţiale pentru întreţinerea vieţii, în formele ei cunoscute de oameni.

Acoperită în întregime de un ocean îngheţat, Europa este al doilea satelit - ca distanţă - al lui Jupiter, o uriaşă planetă gazoasă, care este cea mai mare din sistemul nostru solar.

Imagini cu satelitul Europa, transmise de sonda americană Galileo, în timpul misiunii de explorare din perioada 1995 - 2003, au evidenţiat o suprafaţă deformată de fisuri şi acoperită cu gheaţă ondulată.

Savanţii, suprinşi de această topografie atât de insolită, într-o zonă atât de rece, unde lumina Soarelui este slabă, cred că pot să explice acest fenomen, comparându-l cu cel al "reliefului haotic" care există şi în anumite zone de pe Terra.

Astfel, plăcile de gheaţă plutitoare, cele de sub gheţarii care se găsesc deasupra vulcanilor, interacţiunile dintre gheaţa şi şuvoaiele de apă caldă provoacă, pe Terra, acest "relief haotic", au explicat cercetătorii.

Potrivit calculelor lor, grosimea stratului de gheaţă care acoperă satelitul Europa este de aproximativ 10 kilometri şi include în anumite zone "buzunare" uriaşe de apă, care se află uneori la o distanţă de trei kilometri de suprafaţă.

Apa mai caldă din aceste lacuri urcă spre suprafaţă în şuvoaie şi determină fărâmiţarea gheţurilor, care se prăbuşesc.

Acest ciclu al gheţurilor ar putea fi o dovadă suplimentară a prezenţei vieţii pe acest satelit şi a mişcărilor care se produc pe suprafaţa acestuia, permiţând un transfer de energie între aceste lacuri subterane şi suprafaţă.

Studiul, publicat în revista Nature, a fost coordonat de Britney Schmidt, geofizician la Universitatea Texas din Statele Unite ale Americii.