Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 6 iun 2011 - Anul XVI, nr. 131 (4729)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Soneria care păcăleşte hoţii: Un băiat de 13 ani câştigă un sfert de milion de lire sterline pentru inventarea sistemului

Un şcolar britanic de 13 ani este pe cale de a câştiga 250.000 de lire sterline pentru inventarea unei sonerii speciale care păcăleşte hoţii, făcându-i pe aceştia să creadă că este cineva acasă, într-o proprietate goală.

Smart Bell, soneria proiectată de Laurence Tura, intră în legătură telefonică, prin calculator, cu proprietarul, când acesta nu este acasă, permiţându-i să vorbească cu cine se află în faţa uşii ca şi când ar fi dincolo de uşă, potrivit Daily Mail online.

Dispozitivul produce chiar şi o anumită cantitate de zgomot de fond, pentru a da impresia oaspeţilor neaşteptaţi că vorbesc cu cineva din interior printr-un sistem interfon.

Invenţia, care utilizează o cartelă SIM, folosită şi în tehnologia telefoanelor mobile, ar permite, de asemenea, proprietarilor să dea instrucţiuni şoferilor care efectuează livrări la ei acasă.

Laurence Tura a vândut deja 20.000 de unităţi gigantului în telecomunicaţii Commtel Innovate şi finalizează o afacere cu o a doua companie pentru încă 25.000 de unităţi.

Atunci când acordul va fi semnat, băiatul va fi mai bogat cu 250.000 de lire sterline (280.634 euro).

Adolescentul a declarat că la început a conceput ideea deoarece mama sa se săturase de drumurile la poştă pentru a ridica coletele care soseau când nu era nimeni acasă. "Când am început să dezvolt Smart Bell, am realizat însă că ar putea fi foarte util pentru descurajarea hoţilor", a delcarat tânărul.

"Cei mai mulţi hoţi întâi sună la uşă pentru a verifica dacă este cineva acasă, dar Smart Bell este modalitatea perfectă pentru a contracara acest lucru. Dacă sunteţi plecaţi şi un hoţ vine la uşă şi sună, după zece secunde soneria se va cupla la telefonul mobil şi veţi fi în stare să intraţi în legătură directă cu cel din faţa uşii", explică tânărul Laurence.

"Există chiar şi un oarecare zgomot de fond, pentru a suna ca un interfon, iar hoţul nu îşi va da seama că de fapt nu e nimeni în interiorul casei", a adăugat adolescentul.

Laurence a avut ideea pentru Smart Bell la un concurs şcolar de invenţii, cu care a câştigat o bursă de participare la Trinity School din Croydon, din sudul Londrei, însă nu a putut intra în competiţie deoarece nu avea un prototip.

Cu ajutorul părinţilor, Laurence a reuşit în cele din urmă să realizeze după planurile sale un prototip real.

La mai puţin de 12 luni de la realizarea prototipului, compania Commtel Innovate se pregăteşte de lansarea produsului Smart Bell care va costa 40 de lire sterline (45 de euro).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Soneria care păcăleşte hoţii: Un băiat de 13 ani câştigă un sfert de milion de lire sterline pentru inventarea sistemului.
 Vizualizări articol: 287 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Soneria care păcăleşte hoţii: Un băiat de 13 ani câştigă un sfert de milion de lire sterline pentru inventarea sistemului5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei