Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 16 nov 2010 - Anul XV, nr. 270 (4561)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Nicolas Cage, înlocuit de dublură la filmările de la Castelul Corvinilor pentru "Ghost Rider 2"

Filmările pentru producţia cinematografică "Ghost Rider 2 - Spirit of Vengeance" au început, luni, la Castelul Corvinilor din Hunedoara, fără Nicolas Cage, care are rolul principal, el fiind înlocuit de dublură, un cascador care va filma mai multe scene pe motocicletă.

Castelul Corvinilor din Hunedoara este închis timp de trei zile din cele patru în care acolo au loc filmările pentru producţia cinematografică "Ghost Rider 2 - Spirit of Vengeance".

"Filmările au început, luni, în curtea interioară a Castelului Corvinilor şi vor continua pe podul de acces. Actorul Nicolas Cage nu a venit la castel pentru filmări, acesta fiind înlocuit de dublură. La filmări participă şi peste 40 de figuranţi, selectaţi dintre hunedoreni", a declarat corespondentului MEDIAFAX directorul Muzeului Castelul Corvinilor, Nicolae Cerişer.

Mai multe porţi gotice au fost aduse la Castelul Corvinilor din Hunedoara pentru a întregi decorul în care au loc filmările pentru pelicula "Ghost Rider 2".

Una dintre porţile montate la cererea reprezentanţilor Studiourilor Castel Film are un mecanism de deschidere astfel încât atunci când cineva se apropie de ea să dea impresia că trece prin ea, acest decor fiind folosit pentru o cascadorie în care eroul din "Ghost Rider 2" va spulbera poarta cu motocicleta în flăcări.

După ce, iniţial, filmările pentru producţia "Ghost Rider 2 - Spirit of Vengeance" s-au desfăşurat pe Transfăgărăşan, fără ca Nicolas Cage să fie prezent - acesta fiind înlocuit de dublura sa -, acestea s-au mutat, săptămâna trecută, în judeţul Sibiu. Primele cadre au fost trase, marţea trecută, pe centura ocolitoare a municipiului Sibiu, la filmări fiind prezent actorul Nicolas Cage.

La filmări au participat sute de persoane, români şi străini. Pe centură au fost amplasate zeci de rulote, în care se găseau recuzita pentru cascadorii, garderoba, birourile producătorilor şi ale staff-ului. Echipa de filmare s-a mutat, joia trecută, în Piaţa Mică, Piaţa Mare şi în Piaţa Huet din centrul Sibiului.

Locul unde este cazat în prezent actorul Nicolas Cage nu este cunoscut.

La fel ca în primul film "Ghost Rider", rolul principal din "Ghost Rider 2 -Spirit of Vengeance" îi aparţine lui Nicolas Cage, avându-i alături de data aceasta pe Violante Placido ("Americanul") şi Ciaran Hinds ("Harry Potter şi talismanele morţii" şi "Va curge sânge").

Actorii români care joacă alături de Nicolas Cage sunt, pe lângă Cristi Iacob şi Valentin Popescu, Sorin Tofan, Constantin Puşcasu, Ioan Andrei Ionescu.

Pelicula este regizată de Mark Neveldine şi Brian Taylor, care au mai regizat împreună "Crank", "Crank: High Voltage" şi "Gamer", şi produsă de Sony Pictures.

"Ghost Rider - Spirit of Vengeance" îl prezintă pe Johnny Blaze (Nicolas Cage), care se ascunde în Europa de Est. Acesta trebuie să îi ţină piept diavolului, care, de data aceasta, a luat formă umană. Potrivit site-ului imdb.com, filmul urmează să fie lansat în Statele Unite ale Americii pe 17 februarie 2012.

Filmul "Ghost Rider", lansat în 2007, a avut încasări de 228,7 milioane de dolari. Pentru rolul din acest film, Nicolas Cage a fost nominalizat la Zmeura de Aur, pentru cea mai proastă prestaţie actoricească a anului.

În cei 20 de ani de carieră, Nicolas Cage a realizat peste 40 de filme, printre care se numără "Părăsind Las Vegas" (1995), care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, şi "Suflet sălbatic" (1990), în regia lui David Lynch, recompensat cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes. Cel mai recent film al lui Nicolas Cage, "Ucenicul vrăjitor/ The Sorcerer's Apprentice", a avut premiera în România pe 30 iulie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nicolas Cage, înlocuit de dublură la filmările de la Castelul Corvinilor pentru "Ghost Rider 2".
 Vizualizări articol: 731 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Nicolas Cage, înlocuit de dublură la filmările de la Castelul Corvinilor pentru "Ghost Rider 2"0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Fapt divers

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei