Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 19 ian 2010 - Anul XV, nr. 14 (4305)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Globul de Aur, recompensa de care "Avatar" avea nevoie pentru a deveni favorit la Oscaruri

O victorie la gala Globurilor de Aur este considerată, în general, un pas înainte în cursa pentru Oscaruri. Este recompensa de care "Avatar" avea nevoie pentru a deveni unul dintre favoriţii galei Academiei de film americane, este de părere Tim O'Neil, de la Los Angeles Times, citat de AFP.
Istoria pare să se repete pentru James Cameron, deoarece, în urmă cu 12 ani, pelicula sa "Titanic" s-a impus la aceeaşi categorie, iar cineastul american a triumfat la categoria "cel mai bun regizor" la gala Globurilor de Aur, dominând după aceea gala Oscar, unde a obţinut 11 trofee.
Lansat la 12 ani după succesul înregistrat cu "Titanic" (1997) - devenit lungmetrajul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei (1,8 miliarde de dolari) -, "Avatar" a ajuns deja pe poziţia a doua a box office-ului mondial, cu încasări totale de 1,6 miliarde de dolari, potrivit boxofficemojo.com. "Avatar" este, totodată, al doilea lungmetraj SF care primeşte Globul de Aur, după succesul înregistrat de "E.T. Extraterestrul", de Steven Spielberg, în anul 1983.
De această dată, Cameron nu a mai fost "regele lumii", aşa cum declarase la gala Oscarurilor din 1998, el devenind "regele peisajelor extraterestre", thrillerul său science fiction bucurându-se de un imens succes în rândul criticilor de specialitate.
"«Avatar» ne face să înţelegem faptul că toate lucrurile au legătură unele cu altele, toate fiinţele umane (sunt conectate, n.r.) între ele şi umanitatea (este conectată, n.r.) cu Pământul. Şi dacă va trebui să călătorim la 4,5 ani-lumină, până la o planetă inventată, pentru a aprecia acest miracol al lumii în care trăim aici, atunci aceasta este minunea pe care o realizează cinematografia. Acest lucru este ceva magic", a declarat James Cameron.
Câştigătorii categoriilor "cel mai bun rol principal feminin într-o dramă" şi "cel mai bun rol principal masculin într-o dramă" au fost desemnaţi Sandra Bullock - pentru rolul din "The Blind Side" -, respectiv Jeff Bridges - pentru interpretarea sa din "Crazy Heart". Publicul prezent la această gală l-a ovaţionat în picioare pe Jeff Bridges, un veteran al cinematografiei americane, care a fost "ocolit" până de curând de premiile importante acordate la Hollywood.
Premiile pentru roluri principale într-o comedie/ musical au fost acordate lui Meryl Streep, pentru "Julie şi Julia", respectiv Robert Downey Jr., pentru evoluţia sa din "Sherlock Holmes", regizat de Guy Ritchie. Totodată, premiile pentru rol secundar le-au revenit actorilor Mo'Nique, pentru drama "Precious: Based on the Novel Push by Sapphire", şi Christoph Waltz, pentru evoluţia lui din "Ticăloşi fără glorie", în regia lui Quentin Tarantino.
Filmul "Marea mahmureală/ The Hangover" s-a impus la categoria "cel mai bun film - comedie/ musical", readucând în atenţia publicului şi a criticilor comedia, un gen adeseori trecut cu vederea la galele de la Hollywood.
"Vreau doar să-i mulţumesc mamei mele, care m-a sprijinit în decizia mea de a deveni regizor de film, atunci când a înţeles că nu eram la fel de inteligent ca cele două surori ale mele", a declarat Todd Phillips, regizorul peliculei "Marea mahmureală".
La rândul său, în discursul de acceptare a premiului pentru cel mai bun regizor, James Cameron a avut cuvinte de laudă pentru fosta lui soţie, Kathryn Bigelow, nominalizată şi ea la aceeaşi categorie, pentru filmul "The Hurt Locker".
"Sincer, credeam că ea (Kathryn Bigelow, n.r.) va câştiga acest trofeu. Îl merită cu prisosinţă", a declarat James Cameron.
"Deasupra tuturor/ Up", devenit un blockbuster al anului 2009, a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de animaţie.
Dacă Meryl Streep este o veterană a galelor de premiere din industria cinematografică, premiul Globul de Aur reprezintă un punct de referinţă în cariera actriţei Mo'Nique, cunoscută anterior pentru roluri minore din câteva comedii de mâna a doua. De această dată, actriţa de culoare a reuşit să impresioneze criticii şi publicul graţie performanţei ei actoriceşti, considerată "feroce", din filmul "Precious: Based on the Novel Push by Sapphire".
"Mai întâi, permiteţi-mi să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a îngăduit o astfel de aventură minunată", a declarat Mo'Nique. Ea a continuat mulţumindu-le regizorului filmului, Lee Daniels, dar şi tinerei actriţe Gabourney Sidibe, nominalizată şi ea la Globul de Aur, pentru primul ei rol din carieră, cel din "Precious", în care a interpretat personajul fiicei abuzate şi analfabete din această peliculă.
"Lee Daniels, lumea are acum ocazia să vadă cât eşti de genial. Eşti un regizor genial, neînfricat şi minunat. Îţi mulţumesc că ai avut încredere în mine. Gabby, eşti ca o soră pentru mine. Îţi mulţumesc că mi-ai permis să joc alături de tine", a declarat Mo'Nique.
Meryl Streep, care a avut două nominalizări la categoria "cea mai bună actriţă - comedie/musical", a doua pentru rolul din comedia romantică "It's Complicated", a declarat în timpul galei: "Vreau doar să spun că, pe parcursul îndelungatei mele cariere, am interpretat atât de multe femei extraordinare încât am ajuns să fiu confundată cu unele dintre ele. Mi-e foarte clar acum că am ajuns o «navă amiral» în cinematografie, care aduce pe marele ecran poveştile şi vieţile altora", a declarat Meryl Streep.
Christoph Waltz, un veteran actor austriac, relativ debutant la Hollywood, a triumfat la categoria "cel mai bun actor în rol secundar" pentru rolul unui nazist sângeros din "Ticăloşi fără glorie", în regia lui Quentin Tarantino. "Acum un an şi jumătate am fost expus forţelor gravitaţionale exercitate de Quentin Tarantino. El a luat mica mea lume, micul meu univers şi cu puterea talentului său, cu cuvintele şi cu viziunea lui, le-a făcut să zboare şi le-a dus până pe orbită. Este o experienţă ameţitoare", a declarat Waltz.
Considerată una dintre cele mai mari gale ale anului de la Hollywood, ceremonia Globurilor de Aur a avut şi accente sobre, organizatorii aducându-le aminte telespectatorilor de tragediile din lumea reală şi lansând un apel pentru victimele cutremurului din Haiti, prin vocea actriţei Nicole Kidman.
Filmele produse de Pixar Animation, filiala grupului Disney care a realizat lungmetrajul "Deasupra tuturor/ Up", au câştigat toate cele patru trofee decernate peliculelor de animaţie, de la introducerea acestei categorii la Globurile de Aur, în 2006. Câştigătorii precedenţi sunt "Wall-E", "Ratatouille" şi "Cars".
Jason Reitman şi Sheldon Turner au fost premiaţi la categoria "cel mai bun scenariu", pentru "Sus, în aer/ Up in the Air", regizat tot de Reitman. Trofeul categoriei "cel mai bun film într-o limbă străină" a revenit peliculei "Das Weisse Band", de Michael Haneke, laureatul Palme d'Or din 2009, o dramă bine conturată despre vinovăţie şi suspiciune, a cărei acţiune se petrece într-un oraş german, la începutul Primului Război Mondial.
"Mad Men" a fost desemnat "cel mai bun serial de televiziune", iar Michael C. Hall a triumfat la categoria "cel mai bun actor în rol principal într-un serial - dramă", pentru "Dexter", în care interpretează un criminal în serie ce acţionează potrivit unui cod etic, ucigând doar alţi criminali. Agentul de presă al actorului a dezvăluit în urmă cu o săptămână că Michael C. Hall suferă de limfom Hodgkin, însă tratamentul a dat rezultate şi că acest tip de cancer a regresat.
Serialul "Dexter" a mai avut un câştigător, actorul John Lithgow impunându-se la categoria "cel mai bun actor într-un rol secundar într-o miniserie TV". Printre ceilalţi câştigători ai distincţiilor din domeniul producţiilor de televiziune s-au aflat Juliana Margulies (cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial - dramă, pentru "The Good Wife"), Toni Collette (cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial - comedie/ musical, pentru "The United States of Tara") şi Alec Baldwin (cel mai bun rol principal masculin într-un serial - comedie, pentru "30 Rock").
Premiul Cecil B. DeMille pentru întreaga carieră a fost primit de regizorul Martin Scorsese.
Cea de-a 67-a gală a Globurilor de Aur a avut loc duminică seară, la Beverly Hilton din Los Angeles. Gala a fost difuzată de postul de televiziune NBC şi a fost prezentată de actorul britanic Ricky Gervais.
Decernate de Asociaţia presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association/ HFPA), premiile Globul de Aur nu anticipează neapărat câştigătorii galei premiilor Oscar, dar pot, totuşi, să fixeze anumite jaloane pe drumul către râvnitele distincţii acordate de Academia de film americană. Nominalizările la premiile Oscar vor fi anunţate pe 2 februarie, iar ceremonia de decernare a acestor distincţii va avea loc pe 7 martie.
 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Globul de Aur, recompensa de care "Avatar" avea nevoie pentru a deveni favorit la Oscaruri.
 Vizualizări articol: 1099 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Globul de Aur, recompensa de care "Avatar" avea nevoie pentru a deveni favorit la Oscaruri0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Fapt divers

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei