Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 16 dec 2008 - Anul XIII, nr. 295 (3976)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Astronomii au analizat în premieră o gaură neagră de dimensiuni gigantice

Astronomii au reuşit să observe şi să analizeze în premieră o gaură neagră de dimensiuni gigantice, situată la 10 miliarde ani lumină de Terra, confirmând astfel prin observaţie directă modelele teoretice care descriau aceste fenomene, informează AFP.

Anunţul a fost făcut, luni, de Şcoala Politehnică Federală din Lausanne (EPFL).

Echipa de cercetători a analizat părţile interioare ale discurilor de aglomerare (acreţie) care înconjoară găurile negre, "la un nivel al detaliilor de 1.000 de ori mai mare decât capacităţile actuale ale celor mai puternice telescoape", a precizat comunicatul EPFL.

Pentru aceste analize, cercetătorii au folosit Very Large Telescope (VLT), aparţinând European Southern Observatory (ESO), şi două "lupe" naturale - o galaxie şi mai multe stele.

Găurile negre sunt formaţiuni gigantice din spaţiu a căror gravitaţie este atât de puternică încât nimic nu poate să scape forţei lor de atracţie, nici măcar razele de lumină, acţionând ca nişte veritabile sifoane de absorbţie.

"Am putut să dovedim că cea mai puternică radiaţie este emisă în regiunea centrală, situată la o zi-lumină de gaura neagră de dimensiuni gigantice" şi "am putut astfel să dovedim că energia scade în funcţie de distanţa faţă de centrul găurii negre, exact cum precizează şi teoria", a explicat Alexander Eigenbrod de la EPFL.

Astronomii europeni şi americani au realizat acest studiu asupra discului de acreţie prin examinarea "Crucii lui Einstein", o iluzie optică cosmică devenită celebră, formată din patru reprezentări ale unei singure surse luminoase - un quasar -, foarte îndepărtată de planeta noastră.

Acest quasar se află la aproximativ 10 miliarde de ani lumină de Terra, iar lumina lui este deviată şi amplificată de câmpul gravitaţional al unei galaxii mai apropiate, amplasată la o distanţă de 10 ori mai mică faţă de Terra şi care provoacă un efect de "lentilă gravitaţională", cunoscut sub numele de "macrolentilă" sau "lupă cosmică".

Acest efect de amplificare, utilizat în astronomie pentru a observa obiectele la distanţă, care altfel ar fi prea îndepărtate sau prea mici pentru a putea fi observate cu telescoapele existente pe glob, a fost sporit şi mai mult de "microlentile", stelele individuale din interiorul acelei galaxii, care au acţionat ca nişte mici lupe secundare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Astronomii au analizat în premieră o gaură neagră de dimensiuni gigantice.
 Vizualizări articol: 788 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Astronomii au analizat în premieră o gaură neagră de dimensiuni gigantice0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Fapt divers

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei