Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere video*
Diego Armario îşi începe incursiunea în lumea prostiei într-un mod mai mult decât elocvent, povestind o întâmplare tragicomică, din 1952. În centrul acţiunii îl întâlnim pe monsieur Delille, farmacist, care avea o adevărată obsesie pentru iepurii sălbatici, care îi devastaseră grădina. După ce a recurs la toate metodele posibile să scape de "invadatori", Delille a găsit în sfârşit soluţia perfectă pentru a scăpa de urecheaţi. El a comandat o cultură din virusul Myxoma, responsabil pentru mixomatoză, o boală care făcuse ravagii printre iepurii din Australia. Farmacistul a reuşit să pună mâna pe unul dintre micii lui duşmani, căruia i-a inoculat periculosul virus. În doar câteva săptămâni, grădina sa a fost eliberată de invadatori. Din păcate însă, epidemia s-a extins în Franţa, Olanda, Belgia, Italia. "Geniala" idee a unui nebun a devastat astfel jumătate din Europa.
Însă nu toate "tâmpeniile" au aceleaşi consecinţe tragice. Cert este însă că, mai întotdeauna, ele nu trec neobservate.
Şefi cu titlu
În timp ce pentru Carlo Cipolla, un mare economist al secolului trecut, prostul este o cineva care face rău altei persoane sau unui grup de indivizi fără a avea nici un avantaj de pe urma faptei sale sau mai mult, chiar suportând pe propria piele consecinţele faptelor sale, pentru Armario lucrurile sunt un pic diferite.
În opinia lui Armario, astfel de persoane reuşesc să se afirme pe plan profesional tocmai datorită oportunismului lor, a simpatiei lor studiate, a extraordinarei capacităţi de a adula adevăraţii şefii, calităţi care se potrivesc perfect cu sistemul. Ba mai mult, ei nu dau bătăi de cap şi umplu fără probleme golurile din sistem.
Armario spune că există o regulă de aur, care rar nu se aplică: " Cei mai ineficienţi dintre angajaţi sunt transferaţi sistematic la departamente unde nu pot să facă cine ştie ce pagube, iar la final devin şefi". Odată ajunşi în poziţie de conducere, proştii sunt mândri de funcţia lor şi adoră să fie strigaţi cu titlul obţinut, "consilier", "ministru", "director", iar lista nu are final. Sunt tenace, răbdători, imprevizibili, mincinoşi, intoleranţi, exagerat de ambiţioşi, mereu în ofensivă şi răzbunători.
În cele mai multe cazuri sunt şi fericiţi, pentru că nu îşi dau seama cine sunt şi ce fac cu adevărat. Sunt prezenţi peste tot, de la fabrici până în parlamente, de la bănci şi până la supermarketuri.
Prostie universală
Şi pentru că prostia este totuşi un fenomen complex, reprezentanţii acestei categorii se prezintă sub diferite forme.
Un prim tip ar fi "prostul fraier", care fiind el însuşi şocat de propriul succes, este mereu nesigur de deciziile sale.
Există apoi "idiotul nebun", al cărui caracter merită poate fi subiect de studii psihiatrice. El poate crea atât de multă tensiune în mediul de lucru, încât îi aduce la disperare pe colaboratori şi subalterni. Deseori beţia puterii le stimulează sadismul, ei devenind astfel de o cruzime rar întâlnită, bârfesc, inventează fel de fel de poveşti pentru a-şi discredita colegii.
"Cretinul mediatic" crede în schimb că prestigiul profesional depinde de notorietate şi face tot posibilul să apară oriunde şi la orice oră, indiferent că e vorba de tonomatul de cafea sau de emisiunile televizate.
Nu trebuie uitat cazurile frecvente ale proştilor, care nu sunt conştienţi de propria condiţie, dar care au suficient tupeu să îi consideră pe cei din jur "înapoiaţi mental".
Există totuşi o posibilitate cât de mică de a supravieţui într-o astfel de societate? Şansele sunt mici, pentru că o vorbă din bătrâni spune că pentru prostie nu există leac.
O metodă optimă ar fi să faceţi pe proştii, măcar până în momentul în care vi se dă ocazia de a demonstra ce puteţi cu adevărat. Sau puteţi renunţa la competiţie şi să vă retrageţi într-un colţ citind Balzac, Shakespeare sau Tolstoi. Dacă vă place şi în acest fel reuşiţi să vă relaxaţi, atunci prostia v-a ocolit.
