Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 13 feb 2008 - Anul XIII, nr. 36 (3717)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Investiţii alternative

Mizilicuri de milioane

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Într-o perioadă în care chiriile ajuns la stele iar banii dispar te miri unde, investiţiile alternative pot reprezenta o garanţie pentru anii viitori.

În cazul în care aveţi fler şi ştiţi pe ce să vă concentraţi investiţiile, vă puteţi considera norocoşi. Pentru cei care nu au nimic în comun cu afacerile, Times Money, suplimentul economic al cunoscutului cotidian londonez, a dat publicităţii părerile a cinci experţi de la Bargain Hunt şi Flog It, două emisiuni dedicate artei difuzate de BBC, să indice "pariurile" lor pentru viitor. Altfel spus, acele obiecte care pot fi cumpărate online sau din magazinele tradiţionale pentru mai puţin de 130 de lire sterline, dar care până în 2030 vor avea o valoare considerabil mai mare.

Cum era de aşteptat, pentru ca afacerea să meargă ca la carte, obiectul respectiv trebuie păstrat în ambalajul original. Cei care doresc să meargă la sigur şi au şi un cont "frumuşel" în bancă trebuie să urmeze recomandările "piperate" ale specialiştilor de la Christie’s care recomandă două vinuri: Chateau Mouton Rothschild din 2000, care poate fi achiziţionat pentru 500 sterline şi Chateau Lafite Rothschild din 2000 care costă 1.295de lire. Pe lista de recomandări se numără şi gadgeturile tehnologice de avangardă precum iPod sau iPhone.

În cele ce urmează vă prezentăm câteva dintre obiectele recomandate de specialişti drept investiţii de viitor. Un prim obiect este geanta "I’M Not A Plastic Bag" semnată de Anya Hindmarch. Această geantă simplă se vindea la început în supermarketurile din Anglia cu 5 lire sterline. Între timp însă ea a devenit o obsesie generală, astfel încât designerul Anya Hindmarch a limitat producţia. "Această geantă din material textil este o situează perfectă de modernitate, design şi exclusivitate şi reflectă actuala noastră preocupare pentru schimbările climatice şi conservarea resursei planetei. Iar asta nu e tot, ea oferă tuturor posibilitatea de a poseda un accesoriu de firmă care altfel ar fi inaccesibil, având în vedere că la Sainsbury’s se vinde cu cinci lire. Sunt convinsă că până în 2030 va deveni o piesă de colecţie şi va costa cel puţin 500 de lire", crede Anita Manning.

Telefoane de colecţie

Un alt obiect recomandat de specialişti este telefonul mobil, cum ar fi modelul Motorola Dyna TAC, care actualmente poate fi achiziţionat pentru 59 sterline. "Acum aproape toată lumea are cel puţin un celular, pentru că telefoanele mobile ne-au schimbat viaţa şi de aceea sunt convins că vor deveni obiecte de colecţie la fel ca şi cartelele telefonice. Important e să păstrăm toate accesoriile, chiar şi cutia şi căştile. Imposibil de ştiut ce preţ vor atinge, însă eu aş paria pe 100 de lire sau mai mult", spune Philip Serrell.

Nu trebuie neglijate nici autografele celebrităţilor. "Colecţionarea autografelor cântăreţilor, actorilor şi personalităţilor din lumea sportului se poate dovedi foarte rentabilă, iar valoarea acestora va creşte odată cu trecerea anilor. Cred că azi un autograf al lui Lewis Hamilton ar putea fi o investiţie inspirată, să zicem de peste 500 de lire sterline, mai ales dacă pilotul de Formula 1 va începe să câştige mai multe curse", a mai precizat Serell.

O atenţie deosebită o merită şi suvenirurile cadou semnate de David Linley. "Anticiparea schimbărilor din modă este secretul oricărui colecţionar bun. Însă dacă vreţi să mergeţi la sigur, este suficient să accesaţi siteul David Linley, designer şi nepot al Reginei, care oferă repere interesante, cum ar fi un set de creioane cu 15 lire sterline sau un semn de carte în formă de agrafă la 19 lire sterline", crede specialistul britanic.

Ca să rămânem în temă, specialiştii britanici propun şi un set de grădinări pe care prinţul Charles îl vinde pe siteul său Duchy Originals şi care poate fi achiziţionat pentru 45 sterline.

Investiţii de viitor

O altă investiţie de viitor o reprezintă cărţile pentru copii. "E aproape imposibil să le găseşti intacte şi noi nouţe, din acest motiv sunt atât de valoroase. Personal aş paria pe "pop-up books", publicate între anii 70 şi 80 care sunt deja obiecte de colecţie. Însă cred că volumele clasice, precum cele semnate de Eric Hill sau Rod Campbell şi care pot fi achiziţionate pentru mai puţin de 4,99 sterline atât din librăriile tradiţionale, cât şi de pe Amazon, ar putea valora de trei patru ori mai mult până în 2030, dacă sunt bine întreţinute. Sfatul meu e să cumpăraţi două exemplare şi să puneţi unul de-o parte", crede Kate Bliss. Şi banalele mouse-paduri se pot dovedi de o investiţie neaşteptat de bună. "Pariul meu se îndreaptă spre acest accesoriu banal, pentru că este vorba de o invenţie specifică pentru zilele noastre, care nu are predecesori şi care va fi în curând dat uitării, având în vedere rapiditatea progreselor înregistrate în domeniul tehnologiilor. Pentru că este un bun de larg consum, va fi greu să găsim un mousepad intact peste 22 de ani, iată de ce acest obiect ar putea să coste între 50 şi 100 de lire, faţă de 5-20 de lire cât este preţul său actual", este de părere Elizabeth Talbot.

Obiectele de artizanat reprezintă şi ele o investiţie deloc de neglijat. "Evitaţi lucrurile pe care le găsiţi la tot pasul şi concentraţi-vă atenţia asupra pieselor unice, de preferat realizate de mâna unui meşter. Sfatul meu e să căutaţi chiar şi online un olar, un pictor sau un sculptor bun, ale cărui opere le apreciaţi şi să cumpăraţi direct de la el. Cel mai bine ar fi să păstraţi certificatul de autenticitate pe care vi l-a dat artistul şi poate ar fi bine să vă şi pozaţi cu maestrul. Ştiu că poate sună macabru, dar dacă acel artist va muri în următorii zece ani şi ar deveni noul Andy Warhol, atunci chiar aţi da lovitura vieţii dumneavoastră", crede David Harper.

La fel de rentabile se pot dovedi şi primele ediţii semnate de autori. "Puteţi face afaceri buni pentru mai puţin de 20 de lire dacă achiziţionaţi cărţi de la Hatchard’s sau de pe Abebooks.com, în cazul în care preferaţi achiziţiile online. Un pariu bun pentru 2030 ar putea fi "The Reaver", ultimul roman al lui George Macdonald Fraser, decedat pe 2 ianuarie şi care astăzi costă 18,99 sterline.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mizilicuri de milioane.
 Vizualizări articol: 776 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Mizilicuri de milioane5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Fapt divers

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Găină în sos de ceapă 6 porţii 120 minute 1 găină 1kg ceapă2 ardei graşi100g ulei1 căpăţână de usturoi± sare, piper Curăţaţi găina de tuleie, pârliţi-o la flacără, spălaţi-o şi scurgeţi-o de apă. Tăiaţi-o în bucăţele,... Citeşte