Google
DENIS - Promotie Black Friday
DENIS - Promotie Black Friday
DENIS - Promotie Black Friday
 
vineri, 14 dec 2007 - Anul XII, nr. 300 (3669)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,64 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9322 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   3 imagini |   ø fişiere video

Cuplul Hâncu

Între carieră şi familie

Nu mai puţin de 15 familii au ajuns să se reunească în fiecare zi în cea mai mare unitate sanitară suceveană, Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava. Şi asta, fiindcă membrii lor profesează aici ca medici, unii chiar şi de peste 25 de ani.

Doctorii în cauză au o situaţie mai aparte, în sensul că sunt soţi şi colegi de muncă în acelaşi timp şi, chiar dacă la prima vedere relaţia pe care o au pare să fie una comodă, favorizantă din anumite puncte de vedere, nu exclude dezavantajele.

Acestea din urmă sunt chiar mai numeroase, după cum spun medicii care-şi petrec timpul împreună, atât acasă cât şi la serviciu.

Majoritatea doctorilor declară că munca „cot la cot” în cadrul aceleiaşi unităţi nu este deloc comodă.

Ei sunt de părere că viaţa de familie nu prea se împacă cu cea profesională, în condiţiile în care volumul de muncă este imens, iar puţinul timp care mai rămâne trebuie rezervat în cea mai mare parte odihnei.

Echilibru între serviciu şi familie

Fără doar şi poate, unul dintre cele mai titrate cupluri de medici din Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava este cel format din doctorii Cornelia Hâncu, din cadrul secţiei Obstetrică – Ginecologie, şi Sorin Hâncu, şeful secţiei Chirurgie Generală. Cei doi sunt căsătoriţi de 33 de ani şi se numără printre puţinii care se declară perfect mulţumiţi de situaţie. Ei afirmă că această stare de fapt îi satisface pe deplin şi că n-ar schimba-o pentru nimic în lume.

Renumitul chirurg, care a condus spitalul din aprilie 1997 şi până în februarie 2005, spune că munca în acelaşi loc cu soţia nu-i afectează cu absolut nimic viaţa de familie, ba dimpotrivă, lucrurile stau cum nu se poate mai bine.

Un mod de viaţă

„La noi este un mod de viaţă pentru că de la început am lucrat împreună. Ne-a intrat în sânge, este stilul care ne defineşte”, arată fostul director al Spitalului Judeţean Suceava.

Afirmaţia este întărită de soţia sa, Cornelia, o prezenţă discretă, dar bine conturată şi respectată de colegii de breaslă. Pentru amândoi, faptul că lucrează în aceeaşi unitate sanitară a devenit o rutină.

Au meserii stresante, care le ocupă mult timp, dar au învăţat să se suplinească unul pe altul şi să menţină astfel un echilibru între serviciu şi familie.

Cum activitatea lor profesională presupune performanţe, dar şi eşecuri, fac eforturi să nu lase problemele care apar la locul de muncă să le afecteze relaţia de cuplu. Viceversa este de asemenea valabilă, motiv pentru care au grijă ca aspectele mai dificile din viaţa personală să nu se reflecte în activitatea de la spital.

S-au cunoscut la facultate

Dr. Cornelia şi Sorin Hâncu s-au cunoscut la facultate, în Iaşi, unde au fost colegi de grupă, iar pe 21 septembrie 1974, după anul IV, s-au căsătorit. În 1976, în martie, s-a născut prima lor fiică, Andra, de la care au acum un nepoţel, Vlad, iar în august 1978, a doua, Mădălina.

Au studiat împreună şi au lucrat alături chiar de la început, fiindcă, după ce-au absolvit, au făcut stagiul obligatoriu la ţară, la dispensarul din comuna Buciumeni, judeţul Galaţi.

Au stat în locuinţa pentru medic, vizavi de unitatea sanitară, şi timp de doi ani au trăit toate satisfacţiile şi problemele unui doctor din mediul rural.

În această perioadă s-au pregătit pentru a se prezenta la secundariat, iar în 1978 s-au înscris la concurs, el pentru chirurgie, iar ea, gravidă cu al doilea copil, pentru obstetrică-ginecologie.

„Întâlniri” în sala de operaţii

Au plecat în Bucureşti, la specializare, iar la începutul anilor ’80 au ajuns la Suceava, la Spitalul Judeţean.

De când se ştiu au lucrat cu succes în acelaşi domeniu şi în aceeaşi locaţie unde de obicei vin împreună şi, ori de câte ori este posibil, pleacă tot împreună.

Evită totuşi să trateze amândoi acelaşi pacient, fiecare pe specialitatea lui, dar în ciuda voinţei lor meseria i-a adus de multe ori împreună în sala de operaţii.

Şi asta, în special la debutul activităţii profesionale când nu existau, ca acum, mijloace performante de investigaţii imagistice, iar un diagnostic precis nu se putea stabili decât în timpul unei operaţii.

Încă 14 “clanuri” de medici

Doctorii care, de asemenea, îşi petrec împreună timpul atât la serviciu cât şi acasă sunt Adrian Botezan (Nefrologie) şi Andreea Botezan (Anatomie Patologică), Corneliu Dumitrescu (ORL) şi Silvia Dumitrescu (Hemodializă), Constantin Croitoru (Radiologie) şi Liliana Croitoru (Gastroenterologie), Mihai Creţeanu (Cardiologie) şi Gabriela Creţeanu (Diabet şi Boli Nutriţie), Marcel Bostan (Chirurgie Generală) şi Mădălina Bostan (Obstetrică - Ginecologie), Radu Petrea (Chirurgie Vasculară) şi Ingrid Petrea (Chirurgie Plastică şi Reparatorie), Constantin Săvescu (Ortopedie şi Traumatologie) şi Lăcrămioara Săvescu (Obstetrică - Ginecologie), Ilie Merticariu (Obstetrică - Ginecologie) şi Elena Merticariu (Neurologie şi Psihiatrie Infantilă), Cristian Irimie (Obstetrică - Ginecologie) şi Zoia Irimie (Balneo-Fizio-Terapie), Sorin Nicolae (TBC) şi Cristina Nicolae (Boli Infecţioase), Dorin Stănescu (Anestezie şi Terapie Intensivă) şi Corina Stănescu (Boli Infecţioase), dr. Liviu Ghebac (Radiologie) şi Narcisa Ghebac (Boli Infecţioase), Tiberiu Brădăţan şi Anca Brădăţan (ambii la Unitatea de Primire a Urgenţelor), Bogdan Gheorghiţă şi Daniela Gheorghiţă (ambii la Unitatea de Primire a Urgenţelor).

Pentru toţi aceşti medici, familia a devenit o a doua specialitate după meseria pe care şi-au ales-o. Singura diferenţă este că pe unii dintre ei relaţia soţ-coleg de muncă îi afectează 100% pozitiv, în timp ce pentru alţii faptul că lucrează în acelaşi loc constituie un mic handicap.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Între carieră şi familie.
 Vizualizări articol: 2835 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.0 din 4 voturi
Între carieră şi familie4.054

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Asa e trimis de
(14 dec 2007, 17:43:32Romania Romania | Liberty Global Operations B.V.)
cam asa e ...

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Fapt divers

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Gomboţi cu iaurt 4 porţii – 60 minute1 pahar mare iaurt (500g)1 pahar griş (acelaşi)1 pahar lapte (acelaşi)200g smântână200g dulceaţă de vişine100g zahăr pudră200g pesmet200ml uleiun vârf de cuţit sare Se fierb... Citeşte