Lucian AVRAMESCU

Mă sună un amic. Vrea să scriu ceva pentru revista lui. Nu mai scriu nimic, zic. Dar ce ai vrea, care-i subiectul care arde? Ce vrei tu! Păi eu pot să scriu despre ploaie sau curcubeu, despre rugina care se aşază pe intelectualitatea română, despre chimia ucigaşă a mâncărurilor de la crâşmele fast-food, despre abuzuri, nemulţumiri şi revoltă!

    Scrie ceva de vacanţă!

    Păi, îmi zic eu, dacă despre vacanţă pot să scriu, e, sigur, despre România. România – cu mici excepţii – trăieşte cea mai lungă şi dureroasă vacanţă din viaţa ei modernă. Centenarul Reîntregirii, încercat pe scurt de Mihai Viteazul, care a plătit cu capul pentru îndrăzneală, e o vacanţă pe care nici boierii de la Hollywood nu şi-o îngăduie. E vacanţa în care – pentru ţară – politica nu face nimic. Nici puterea, nici opoziţia. Ambele, ghiduşindu-se în jocul de-a Baba Oarba, dorm. Dorm cu curul pe cămeşă, cum zice moldoveanul. Viziunea, proiectul, ambiţia patriotică, dăruirea pentru prosperitatea naţiei strălucesc,  dar lipsesc cu desăvârşire.

     Da, trăim, ca stat, o imensă şi fără sfârşit vacanţă a ideilor. Proiectele mari  nu-şi găsesc loc în planurile bugetare. România a ajuns să reprezinte la modul cel mai nefericit Balcanii, devenind, noi, cei care i-am dat pe Brâncuşi, Eminescu, Enescu, Ionesco, Blaga, Coandă, mai balcanici ca bulgarii şi mai insulari ca grecii, mai orfani în stabilitate ca albanezo-sârbii din Kosovo, mai proşti – scuze firilor supărăcioase – ca noi înşine.

     De ce par în vacanţă, în nesfârşită vacanţă de idei şi voinţă patriotică toţi politicienii României?

De ce pare scoasă în concediu fără plată ţara mea? 

Suntem noi sortiţi relaxării, când lumea se agită?  America lui Trump se împacă – cine-şi putea imagina asta acum trei săptămâni? - cu Kim Jong-Un, ”dictatorul odios”, devenit un ”tânăr isteţ şi bun negociator”?

Lângă noi, Rusia găzduieşte Campionatul Mondial de Fotbal, cheltuind sume colosale pentru a arăta fasonată, încheiată la toţi nasturii luxului şi descheiată cât să nu pară că piteşte ţâţele generoase ale rusoaicelor avertizate ”să nu se culce cu fotbaliştii străini”, că ăia le lasă borţoase şi pleacă, dându-le şi ceva boli venerice, dar nici să stea pe tuşă ca nişte călugăriţe oropsite la  virginitate. Fireşte că rusoaicele, care se bat pe pieţele occidentale cu ale noastre, fac ce cred ele că, economic, dă bine, iar profitul nu vine din sfaturile medicale ale guvernului.

Vacanţă pe planetă? E o vacanţă de bombe atomice (Kim Jong-Un nu-i mai trimite, declarativ, bombeaua atomică lui Trump în ceaşca de cafea şi nici americanul nu mai dă – deocamdată în joacă – peste Seul cu Hiroşime), Europa îşi face propria armată, România îşi face... Ce? Concediul ei nesfârşit. La concedii strategice ne pricepem. La tactica de a nu progresa nici cu un milimetru, suntem maeştri. Vacanţa e viaţa noastră mai nouă. Când intră gândirea unei ţări în vacanţă, mileniile care o preced se sting, iar Centenarul – atât de glorios încât nu se mai vede – pune punct  la toate.

Cu ce te ocupi? – am întrebat un patron de firme de construcţii. Eşti în concediu?

Sunt în concediu forţat. Mi-au plecat meşterii. Acum pleacă valuri, valuri, salahorii. Am început 40 de blocuri şi 150 de vile, sub contract. Mai am doi ingineri din 15 şi secretara. Trebuie să aduc vietnamezi, dar nu mă lasă legile, că până-i aduc se dărâmă temeliile.

Schimbaţi-le, zic! Le-aş schimba, dar durează. În plus, politica, Parlamentul, toate sunt în concediu! Când nu sunt în concediu, se ocupă de Ordonanţe 13, dezmorţind o bună parte din societatea românească. Oricum, concediul patriotismului continuă. Ideile pentru ţară au murit înainte de a se naşte.

Concediu plăcut! – zic şi eu, cu gândul la articolul pe care nu l-am scris încă, şi la ce bun să-l mai scriu dacă receptorul e în vacanţă sau cu gândul în altă parte?!