Lucian AVRAMESCU

În dimineaţa asta, ca şi ieri, ca şi săptămâna trecută, bate clopotul bisericii din Sângeru a mort, de parcă bronzul cu limbă din clopotniţă a rămas atârnat de-o unică sonoritate, lungă, plângăcioasă, suindu-se la cer pe scripeţii unei înfrângeri fără drept la retur, ca un fum sonor care se diluează în văzduh. Pentru cine bat clopotele, întreb o femeie aflată la praşilă, în grădina vecină? Tresar, fiindcă brusc îmi vine în minte titlul romanului lui Hemingway, cel cu războiul civil din Spania. Nu ştiu, zice femeia. Ieri l-au înmormântat pe unul de pe Ţarnă. O mai fi murit altul, că nu bat ăştia de tâmpiţi. Femeia e năduşită şi n-are chef de vorbă, sapă singură, iar soarele s-a suit pe cer ca o găleată roşie care toarnă foc.
Acum câteva zile au fost la mine să-mi încarce şi descarce o remorcă de lucernă Tinel şi Cătălin, noii gropari ai satului. Au venit după mari rugăminţi şi o plată dublă, udată cu ţuică. Suntem prinşi, dom Lucian. Mor ăştia pe rupte, nu ne lasă o zi să respirăm. Cei doi, bărbaţi bine articulaţi pe picioare, sunt de un an şi jumătate gropari, prinzând o ”vacantare de post”. Câştigaţi bine? Anul trecut luam două milioane jumate de groapă, fără zidărie. Acum am suit şi noi preţul la trei, că toate s-au scumpit. La ăştia care vor zid nu ne mai ducem că ne canonim două zile la o groapă şi sunt neamuri care mai fac şi garagaţă că nu e bine, că nu e drept zidul! Să şi-o sape singuri! – zice cu năduf Cătălin. Cum de n-aţi plecat şi voi în lume, ca mai toţi, în Spania, în…? Nu plecăm noi să lucrăm la alţii! – spune Tinel, care e blond şi are 45 de ani. Să ne ducem sclavi? Aici, în ţara noastră muncim, că e de muncă. M-am liniştit. Groparii sunt singurii care nu ne pleacă.
E soare, grădina trebuie udată, altfel se pârjolesc răsadurile, cam pirpirii, că altele nu erau, cumpărate de soaţă din piaţa din ce în ce mai săracă a orăşelului Urlaţi. Seceta usucă tot. Vasile Americanu îmi spune că mistreţii fug din câmp, unde dădeau iama prin grâu, spre albia Cricovului, să bea apă noaptea. Grâul e fără bob, aşa că treieratul, care urma să înceapă, va fi o cosire de paie. În pământ, crăpăturile au ajuns la o juma de metru.
Şi totuşi, pentru cine or fi bătând clopotele a mort? Statistica spune că mor zilnic de trei ori mai mulţi români decât cei care vin din burţile mamelor lor, să le ia locul. Din ţară pleacă parcă nouă inşi pe oră, dacă-mi amintesc bine ultima statistică. Dar cine mai ţine socoteala? Important e ca la vot să fie tot 18 milioane şi ceva, adică mai mulţi decât populaţia reală. Un expert ONU, român, spunea ieri că nimeni – politic – nu se mai ocupă de dezastrul demografic din ţară. În satul Sângeru, uliţă a satului România, care-i şi ea un cătun al Europei, e mereu în funcţiune clopotul bisericii care bate a mort. Dascălul, un tip rumeior, nu pare ostenit şi-l văd mereu agitându-se între două biserici şi între doi preoţi, bucuros ca groparii care nu se pot plânge că n-au treabă. Nici el nu pleacă.